Nou Programare online la evaluare CEOSP — rezervă o dată, fără telefon, în mai puțin de un minut. Deschide calendarul

Stimați colegi,

Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Constanța, Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, organizează Simpozionul Regional ,,Perspective și experiențe în educația incluzivă”, Ediția a III-a. Simpozionul este una dintre activitățile proiectului ,,Parteneri în educația incluzivă”, proiect inclus în CAER 2019 (Anexa nr. 9 la OMEN nr. 3016/09.01.2019, poziția 860).

Organizarea acestui eveniment are ca scop valorificarea experiențelor din mediul școlar incluziv în abordarea problematicii elevilor cu cerințe educative speciale, având ca grup țintă: cadre didactice interesate de această problematică, preșcolari și elevi din unitățile de învățământ constănțean, studenți.

Simpozionul se va desfășura în data de 10 mai 2019, la Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Constanța, Bulevardul Mamaia, nr. 197.

Secțuni:

  1. Metode interactive în educaţia incluzivă – sesiune de comunicări/ lucrări ştiinţifice – termen de depunere lucrări: 19 aprilie 2019.

  2. Educaţia incluzivă aplicată – exemple de bune practici – sesiune de comunicări/ lucrări ştiinţifice – termen de depunere lucrări: 19 aprilie 2019.

  3. Eu în școala incluzivă – concurs de lucrări artistice tematice – termen de depunere lucrări: 18 aprilie 2019.

  4. Workshop-uri susținute de specialiști în domeniu, având ca tematică problematica preșcolarilor/elevilor cu CES:

  • WORKSHOP 1 – Aspecte ale eficientizării activităților educativ-terapeutice pentru o diversitate de elevi” – Lect. univ. dr. Damian Totolan, Prof. logoped dr. Ecaterina Totolan

  • WORKSHOP 2 – Terapia ocupațională – modalitate de optimizare a calității vieții copiilor și adolescenților” – Prof. univ. dr. Rodica Enache, Conf. univ. dr. Raluca Matei, Universitatea „Ovidius” din Constanța – Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Psiholog Monica Cristina Purice, Președinte Asociația PECA

Pentru participarea/ înscrierea la workshop-uri, se vor comunica, până la data de 19 aprilie 2019: titlul workshop-ului, numele și prenumele participantului, unitatea de învățământ, la adresa de e-mail simpozion.peei@gmail.com. Înscrierile vor fi confirmate.

Regăsiți, în documentul atașat, Regulamentul de organizare și desfășurare a Simpozionului Județean ,,Perspective și experiențe în educația incluzivă”.

În numele echipei de organizare,

Director CJRAE Constanța,                                                                Coordonator CJAP,

Prof. psih. drd. Irina Ermolaev                                                            Prof. psih. Laura Elena Secu

Simpozion CJRAE Editia III – 2019

Document

Simpozion CJRAE Editia III 2019 Filă nouă Descarcă
Textul documentului extras automat · căutabil

REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE A
SIMPOZIONULUI REGIONAL
„PERSPECTIVE ŞI EXPERIENȚE ÎN EDUCAȚIA INCLUZIVĂ”,
RIDICA a VI a

SIMPOZION ORGANIZAT ÎN CADRUL PROIECTULUI REGIONAL
„PARTENERI ÎN ŞCOALA INCLUZIVĂ”

INSTITUŢIILE ORGANIZATOARE: Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa și Centrul Judeţean de
Resurse şi Asistenţă Educaţional Coristanţa

Date de contact instituţie organizatoare:

Telefon 03414451,783: 0757/045420 (Georgiana Grasu)

Fax: 0341/451.783

E-mail: simpozion.peei(â gmail.com

PARTENERI:

Facultatea de Psihologie şi Științele Educaţiei, Universitatea „Ovidius” din Constanţa
Casa Corpului Didactic Constanţa

Centrul Școlar pentru Educaţie Incluzivă „Delfinul” Constanţa

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Maria Montessori” Constanţa

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Albatros” Constanţa

TY Alpha Media Medgidia

Inspectoratul Școlar Judeţean Constanţa şi Centrul Judeţean de Resurse și Asistenţă Educaţională
Constanţa organizează în data de 10 mai 2019, între orele 9% — 17%, ediţia a III-a a Simpozionului Regional cu

tema „PERSPECTIVE ŞI EXPERIENȚE ÎN EDUCAȚIA INCLUZIVĂ”.
Simpozionul va avea următoarele secțiuni:

IL. METODE INTERACTIVE ÎN EDUCAȚIA INCLUZIVĂ — SESIUNE DE COMUNICĂRI /

LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE

II. EDUCAȚIA INCLUZIVĂ APLICATĂ — EXEMPLE DE BUNE PRACTICI — SESIUNE DE

COMUNICĂRI / LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE
III. EU ÎN ȘCOALA INCLUZIVĂ - CONCURS DE LUCRĂRI ARTISTICE TEMATICE

IV. WORKSHOP-URI SUSŢINUTE DE SPECIALIȘTI ÎN DOMENIU, AVÂND CA

TEMATICĂ PROBLEMATICA PREȘCOLARILOR/ELEVILOR CU CES
vederea identificării celor mai bune soluţii.
Şcoala de tip incluziv este şcoala accesibilă, de calitate şi care îşi îndeplineşte menirea de a se adresa
tuturor, de a-i determina să înveţe, de a-i deprinde şi abilita cu elementele esenţiale, necesare integrării lor
sociale. Factorii care facilitează incluziunea la nivelul unei unităţi şcolare se concentrează pe trei dimensiuni:
1. Cultura — se referă la măsura în care filosofia educaţiei incluzive este împărtăşită de toate cadrele didactice
din şcoală şi în care ea poate fi observată de toţi membrii comunităţii şcolare şi de toţi cei care intră în şcoală;
2. Strategia — se referă la plasarea abordării incluzive în nucleul dezvoltării şcolare, astfel încât acesta să se
reflecte în toate strategiile şi să nu fie privită ca o nouă strategie, distinctă de toate celelalte, care se adaugă la
cele existente;
3. Practica — se referă la asigurarea reflectării în activitatea la clasă, atât a culturii, cât şi a politicilor incluzive
ale şcolii. Activităţile de predare - învăţare trebuie să încurajeze participarea tuturor cursanților la clasă.
Urmărindu-se diseminarea experienței în domeniul integrării elevului cu CES, simpozionul îşi propune
să facă cunoscute exemple de bune practici dobândite anterior, să stimuleze creativitatea participanţilor,
facilitând schimbul de experiență cu impact pozitiv asupra mediului şcolar incluziv în mai multe privinţe,
pentru a produce schimbări pozitive în ceea ce priveşte percepţia, gradul de toleranță şi de empatie faţă de
fenomenele de incluziune şi integrare a elevilor cu CES.

SCOP
Valorizarea experienţelor din mediul şcolar incluziv în abordarea problematicii elevilor cu CES.

OBIECTIVE
e Îmbunătăţirea relaţiilor de cooperare între partenerii implicaţi în educaţia incluzivă.
e Promovarea rezultatelor obţinute de către partenerii implicaţi în educaţia incluzivă.
e Diseminarea unor exemple de bune practici în abordarea preşcolarilor şi elevilor cu CES integrați în
învățământ.

LOCUL DE DESFĂŞURARE A SIMPOZIONULUI:
Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa, Bulevardul Mamaia, nr. 197.

GRUP ŢINTĂ
e Cadrele didactice din județul Constanţa, interesate de problematica educaţiei incluzive.
e Preşcolari şi elevi din unităţile învățământul de masă, în care sunt integrați elevi cu CES.
e Studenţi ai Facultăţii de Psihologie, Universitatea „Ovidius” din Constanţa.

IMPACT- REZULTATE AŞTEPTATE

Valorificarea bunelor practici întâlnite în experiența profesională a cadrelor didactice implicate în
educaţia copiilor şi adolescenților cu CES.
Publicarea lucrărilor simpozionului în Revista „Dynamis” a Casei Corpului Didactic Constanţa (ISSN).
Organizarea unei expoziții-concurs cu desene / picturi / colaje realizate de către preşcolarii şi elevii din şcolile
în care sunt elevi cu CES integrați în învățământul de masă.

ACTIVITĂȚI DE PROMOVARE, DISEMINARE, MEDIATIZARE
Activităţile simpozionului vor fi mediatizate şi diseminate de către echipa de coordonare a proiectului

„Parteneri în educaţia incluzivă ” prin toate mijloacele de informare.

PROGRAMUL SIMPOZIONULUI
Perioada de desfăşurare: 10 mai 2019, între orele 9%-— 17%:

930 _ Q0%0 Drimira ci înranictrara nartininanți
ASPECTE ORGANIZATORICE:

e Până la data de 19 aprilie 2019, se vor comunica, pentru Secţiunile I şi II: titlul lucrării, numele şi
prenumele autorului / autorilor, unitatea şcolară, adresa, numărul de telefon, conform fişei de înscriere
(Anexa 1) şi lucrarea, pe adresa de e-mail simpozion.peei(A gmail.com.

e O lucrare poate avea cel mult doi autori; se va pune accent pe aspecte practice legate de tema
simpozionului.

e Pentru participarea / înscrierea la workshop-uri, se vor comunica până la data de 19 aprilie 2019: titlul
workshop-ului, numele și prenumele participantului, unitatea școlară, pe adresa de e-mail
simpozion.peei(a gmail.com. Înscrierile vor fi confirmate.

e Pentru expoziţie, vor fi depuse la secretariatul CJRAE sau trimise prin poştă, maxim trei lucrări la nivel de clasă
(cel puţin o lucrare a elevului integrat), până la data de 19 aprilie 2019, pe adresa Centrului Judeţean de
Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa (Bulevardul Mamaia nr. 197, Constanţa), cu menţiunea: Pentru
Concursul „Eu în şcoala incluzivă”.

e Participarea la simpozion este gratuită.

Înscrierea la concurs se realizează în urma completării acordului de parteneriat (Anexa 3), în două exemplare,
concursul fiind inclus în Proiectul regional „Parteneri în şcoala incluzivă” (CAER 2019/ Anexa nr. 9 la OMEN nr.
3016/09.01.2019, poziţia 860).

SECȚIUNEA I: METODE INTERACTIVE ÎN EDUCAŢIA INCLUZIVĂ

Sesiune de comunicări / lucrări ştiinţifice.

Grup ţintă — cadre didactice din învăţământul (de masă și special) preşcolar, primar, gimnazial şi liceal din
judeţul Constanţa, studenți ai Facultăţii de Psihologie, Universitatea „Ovidius” din Constanţa.

Lucrările simpozionului / secţiunii vor fi publicate în Revista „Dynamis” a Casei Corpului Didactic Constanţa
(ISSN).

Lucrările prezentate trebuie să dovedească originalitate, noutate şi aplicabilitate practică în activitatea
didactică.

Lucrarea va fi transmisă în format electronic, cu următorul subiect: Pentru Secţiunea I, la următoarea adresă
de email: simpozion.peei(â gmail.com, până la data de 19 aprilie2019.

Pentru susţinerea lucrării, se pot folosi materiale demonstrative: portofolii, imagini, proiecte, prezentări Power
Point, organizatorul punând la dispoziţia participanţilor calculator şi videoproiector.

Pentru a fi acceptată, lucrarea trebuie să respecte tematica simpozionului, precum şi termenul limită de
trimitere a lucrării (neacceptarea lucrării va fi anunţată pe email).

Timpul de prezentare a rezumatului lucrării în cadrul simpozionului va fi de 5 - 7 minute.

SECȚIUNEA a Il-a: EDUCAŢIA INCLUZIVĂ APLICATĂ - EXEMPLE DE BUNE PRACTICI
Sesiune de comunicări / lucrări ştiinţifice.

Grup ţintă — cadre didactice din învăţământul (de masă şi special) preşcolar, primar, gimnazial şi liceal din
judeţul Constanţa, studenți ai Facultăţii de Psihologie, Universitatea „Ovidius” din Constanţa.

Lucrările simpozionului / secţiunii vor fi publicate în Revista „Dynamis” a Casei Corpului Didactic Constanţa
(ISSN).

Lucrările trebuie să ilustreze exemple de cazuri concrete din experiența profesională personală, studii de caz,
metode implementate cu succes în activitatea de învăţare/ adaptare/integrare a copiilor şi adolescenților cu
CES, relația şcoală-familie privind problematica educaţiei incluzive, poveşti de succes privind integrarea
preşcolarilor şi elevilor cu CES în şcoală şi/sau pe piaţa muncii.

Lucrările vor avea maxim 2 autori.

TE pa aaa Do ca e pa
SECȚIUNEA a III-a: EU ÎN ŞCOALA INCLUZIVĂ - CONCURS ȘI EXPOZIȚIE DE LUCRĂRI
ARTISTICE TEMATICE

Condiţii de participare:
La acest concurs, cadrul didactic va putea înscrie maxim trei lucrări (cel puţin o lucrare a / despre elevului / elevul
integrat), din şcoala pe care o reprezintă.
Concursul „Eu în şcoala incluzivă” va fi organizat astfel:
- NivelullI: preşcolari
- Nivelul II: clasele I-IV
- Nivelul III: clasele V-VIII

Elevul / elevii vor realiza un desen / colaj, pornind de Ia titlul concursului, respectând tematica acestuia, pe o coală A4.
Pot realiza lucrări atât elevii care au în grupă / clasă elevi integrați cu cerințe educaţionale speciale, cât şi elevii cu
cerințe educaţionale speciale. Lucrările pot fi realizate în creion, creioane colorate, cariocă, acuarele sau colaje.

Perioada de desfăşurare:

e Lucrările pot fi depuse până în data de 19 aprilie 2019, la secretariatul CIRAE, situat în Bulevardul Mamaia
nr. 197, Constanţa, sau pot fi expediate prin poştă, pe adresa Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă
Educaţională, Bulevardul Mamaia, nr. 197, Constanţa, cod poştal 900540, cu menţiunea: Pentru Concursul
„Eu în şcoala incluzivă”, până la data de 19 aprilie 2019 (data expedierii).

e Desfăşurarea concursului (jurizarea): 9 mai 2019, interval orar 9%-16%.

Locul de desfășurare: Centru Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa, Bulevardul
Mamaia, nr. 197.

Criterii de evaluare: originalitate, claritatea mesajului transmis, încadrarea în specificul concursului, unitatea
compoziţiei.
Cerinţe privind trimiterea lucrărilor:

e Lucrările vor avea pe verso lipită o etichetă cu datele participantului: nume şi prenume, şcoala, clasa,
nivelul, profesor îndrumător, date de contact;

e Lucrările pot fi depuse până în data de 17 aprilie 2019, la secretariatul CJRAE, situat în Bulevardul Mamaia,
nr. 197, Constanţa, sau pot fi expediate prin poştă, pe adresa Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă
Educaţională, Bulevardul Mamaia, nr. 197, Constanţa, cod poştal 900540; cu menţiunea: Pentru Concursul
„Eu în şcoala incluzivă”, până la data de 17 aprilie 2019 (data expedierii).

Model de etichetă:

Numele şi prenumele
preșcolarului / elevului:

Clasa / grupa:

Unitatea şcolară:

Nivelul:

Cadru didactic îndrumător:

Tel. / e-mail cadru didactic
îndrumător
WORKSHOP 1 — „Aspecte ale eficientizării activităţilor educativ-terapeutice pentru o diversitate de elevi” -
Lect, univ. dr. Damian Totolan, Prof. logoped dr. Ecaterina Totolan

WORKSHOP 2 — „Terapia ocupaţională - modalitate de optimizare a calităţii vieţii copiilor şi adolescenților”
- Prof.univ.dr. Rodica Enache, Conf.univ.dr. Raluca Matei, Universitatea „Ovidius” Constanţa, Facultatea de
Psihologie şi Științele Educaţiei, Psiholog Monica Cristina Purice, Preşedinte Asociaţia PECA
email: simpozion.peei(4 gmail.com.
e Participanţii a căror prezentare necesită materiale suport (flipchart, videoproiector) sunt rugaţi să
precizeze acest aspect în formularul de înscriere.

Notă: Lucrările trimise după data de 19 aprilie 2019 nu vor fi luate în considerare pentru publicare.

Înscrierea participanților la simpozion, Secţiunea III:

Înscrierea se va face până la data de 19 aprilie 2019, pe baza fişei de înscriere (Anexa 2) şi a Acordului
de parteneriat (Anexa 3) în două exemplare originale, semnate şi ştampilate, la următoarea adresă de email:
sim pozion.peei(4A gmail.com.

Vor fi transmise maxim 3 lucrări artistico — plastice / elev sau preşcolar. Fiecare lucrare va fi numerotată şi
etichetată. Eticheta va conţine: denumire obiect/lucrare, nume elev, grupa / clasa, nume cadru didactic
coordonator, unitatea de învățământ, judeţul.

Înscrierea participanţilor la simpozion, Secţiunea IV:

Înscrierea se va face până la data de 19 aprilie 2019, pe adresa de e-mail simpozion.peei(A gmail.com,
cu următoarele date: titlul workshop - ului, numele și prenumele participantului, unitatea şcolară. Înscrierile
vor fi confirmate în limita numărului de locuri disponibile.

Taxa de participare:
Nu se percepe taxă de participare.

Normele de tehnoredactare lucrări metodico - științifice:
e Format A4, 2 - 4 pagini, Times New Roman 12, distanţa dintre rânduri de 1. Toate lucrările vor fi
redactate cu diacritice, în caz contrar nu vor fi luate în considerare.
e Titlul lucrării se va scrie cu Times New Roman 14, bold, centrat, iar autorul/autorii şi unitatea şcolară
unde funcţionează se vor scrie cu Times New Roman 11, bold, aliniere dreapta.
e Citatele vor fi scrise în TNR, size 12, italic.
e Bibliografia: în ordinea alfabetică, TNR, 11, după modelul:
a) pentru cărți: nume, prenume, anul apariţiei, titlul cărții (cu italice), editura, localitatea, nr. pagini;
b) pentru articole: nume, prenume, titlul articolului (italic), numele revistei (ghilimele), anul, volumul (nr.),
paginile;
e La bibliografie se vor consemna obligatoriu sursele, inclusiv cele de pe internet. Nu sunt acceptate
lucrări plagiate sau lucrări care au participat şi în alte competiţii.

Note:
- Responsabilitatea asupra redactării lucrării revine în exclusivitate autorului.
- Organizatorii îşi rezervă dreptul de a respinge lucrările care nu respectă normele de tehnoredactare de
mai sus şi legea drepturilor de autor.
- Participanţii sunt rugaţi să completeze corect Fişa de înscriere. Datele oferite se vor utiliza la redactarea
diplomelor de premiere sau de participare la simpozion.

Criterii de evaluare/jurizare

Lucrările trimise vor fi evaluate de către un comitet ştiinţific după următoarele criterii:
- Conţinut ştiinţific, în acord cu tema şi scopul simpozionului
- Abordarea tematică
Date de contact:

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa
Bulevardul Mamaia, nr. 197, Constanţa, jud. Constanţa
Tel/fax — 0341/451783
„PERSPECTIVE ŞI EXPERIENȚE ÎN EDUCAȚIA INCLUZIVĂ”
EDIȚIA a Ill-a

10 mai 2019
Nume şi prenume participant:
Specialitatea / Secţia (în cazul studenţilor):
Adresa domiciliu:
E-mail: telefon

Unitatea şcolară / Facultatea (în cazul studenţilor):

Adresa unităţii şcolare / facultăţii (localitate, stradă, nr., judeţ, cod poştal):

Telefon unitate şcolară / facultate (în cazul studenţilor):

Titlul lucrării:

Secţiunea:

Participare: (directă/ indirectă):

Susținerea lucrării presupune utilizarea videoproiectorului : DIDA LI NU
Nume cadru didactic coordonator:

Specialitatea:

Date contact cadru didactic:

Telefon: email:

Unitatea şcolară:

Adresa unitate şcolară

Nr. telefon / fax unitate școlară

Creaţii plastice:

Nr. | Numele şi prenumele Numele si prenumele Titlul lucrării Tipul: Observaţii
crt. cadrului didactic preşcolarului/elevului/ Pictură/cola
clasa/şcoala j/desen
Director, Cadrul didactic coordonator,
Tel/Fax: 0341.451.783 RR N
e-mail: gjrae_c4 yahoo.com
web: www: draect.7o

ACORD DE PARTENERIAT
I. PARTENERI:
Art. 1 Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa, cu sediul în B-dul. Mamaia, nr.197
reprezentată prin director, prof. psih. drd. Ermolaev Irina, în calitate de Aplicant şi
reprezentată prin director,
în calitate de Partener.

„„ respectiv prof. .

IL OBIECTUL ACORDULUI DE PARTENERIAT
Art. 2 Derularea concursului „Eu în şcoala incluzivă”
Obiectul prezentului parteneriat îl reprezintă colaborarea dintre Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă
Educaţională Constanţa şi... aan nenea nenenenaaaenenenaaaenenena aa „ în vederea desfăşurării proiectului
judeţean „Parteneri în şcoala incluzivă”.

III.DURATA ACORDULUI DE PARTENERIAT: AN ŞCOLAR 2018-2019

IV. IMPLICAREA PARTENERILOR ÎN PROIECT:
Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa se obligă să asigure, împreună cu
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, baza logistică necesară pentru derularea proiectului.
Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa se înscrie, cu participarea elevilor, cadrelor
didactice, la activităţile Proiectului Judeţean „Parteneri în educaţia incluzivă”.

V. OBIECTIVELE PARTENERIATULUI:
Stimularea implicării copiilor cu CES în concursuri;
Cunoaşterea şi valorificarea potenţialului creativ al elevilor cu CES;
Identificarea şi dezvoltarea aptitudinilor artistice la elevii cu CES din şcolile de masă;
Dezvoltarea colaborării între partenerii implicaţi în lucrul cu copiii cu CES la nivelul judeţului Constanţa;
Promovarea exemplelor de bună practică prin participarea cadrelor didactice şi a celorlalţi participanţi la
activităţile proiectului.

Rolul instituţiei iniţiatoare:

Să mediatizeze desfăşurarea simpozionului;

Să primească lucrările realizate de către şcolile partenere şi să realizeze expoziţia;
Să asigure evaluarea lucrărilor de către comisia de jurizare;

Sa asigure cadrul de desfășurare al concursului de lucrări artistice;

Să elibereze diplomele elevilor şi adeverinţele cadrelor didactice în termenul stabilit.

Rolul instituţiei partenere:

Să înscrie elevii în concurs;

Să îndrume elevii în realizarea lucrărilor;

Să expedieze lucrările selectate pe adresa instituţiei iniţiatoare;

Să distribuie elevilor participanţi diplomele/premiile cuvenite.

Prezentul Acord se încheie în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte. Partenerii se obligă să colaboreze

sa 443 Adsnnta mun iata ai azi na ananta aX na Azmalaza nam Ea na nasla na za ta lat
Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa $COALA..............

DIRECTOR CJRAE, DIRECTOR,
Prof. psih. drd. Ermolaev Irina

Înapoi la știri Articol mai vechi