Nou Programare online la evaluare CEOSP — rezervă o dată, fără telefon, în mai puțin de un minut. Deschide calendarul

Stimați părinți,

Pentru întâmpinarea nevoilor copiilor, este de dorit ca părintele să „construiască” pas cu pas, cu răbdare, cu ştiință şi foarte multă creativitate un mediu stabil, predictibil pentru copil, care să îi direcţioneze paşii cu blândeţe spre dezvoltarea unei personalităţi echilibrate. Pornind de la această premisă, colega noastră, prof. consilier școlar Eleni Burgaslis, vă propune resursa „Regulile și familia”.

ÎMPREUNĂ VOM REUȘI!

ECHIPA CJRAE CONSTANȚA

Document

Burgaslis Eleni_Regulile si familia_CJRAE CT Filă nouă Descarcă
Textul documentului extras automat · căutabil

REGULILE şi FAMILIA

Prof. consilier școlar Eleni Burgaslis

Pentru întâmpinarea nevoilor copiilor, cum sunt cele de siguranţă, de apartenenţă, de iubire, de
atenţie, de respectare a individualităţii şi a dorinţelor personale, de stimulare a dezvoltării armonioase
pe toate palierele (socioemoţional, cognitiv - intelectual, fizic, spiritual) este de dorit ca părintele să
„construiască” pas cu pas, cu răbdare, cu ştiinţă şi foarte multă creativitate un mediu stabil,
predictibil pentru copil, care să îi direcţioneze paşii cu blândeţe spre dezvoltarea unei personalităţi
echilibrate.

Un element - cheie în acest demers este sistemul de reguli pe care copilul şi-l însuşeşte treptat (de la
simplu la complex) şi care îl ajută pe copil să se contoleze afectiv-comportamental şi, în acelaşi
timp, să se adapteze la mediul înconjurător.

Începând cu perioada de dezvoltare a ataşamentului şi până la vârsta şcolară, persoanele de referinţă
şi cu cel mai mare impact psihoeducaţional asupra copilului sunt părinţii: mama şi tata.

De aceea, stabilirea şi aplicarea cu perseverenţă, în cadrul familiei, a unui sistem de reguli şi
recompense conduce la echilibru şi stabilitate atât pentru copil, cât şi pentru interacţiunea sistemică
familială. Previne dezvoltarea la copil a unui comportament opozant, anxios, oscilant, manipulativ,
de tristeţe etc. Regulile dezvoltă capacitatea de rezistenţă la frustrări, de acceptare a limitelor şi de
rezilienţă.

De notat aici este faptul că impactul educaţional pe care l-au avut bunicii asupra părinţilor se va
reflecta şi în stilurile parentale şi în modul în care aleg regulile şi modalităţile de aplicare în propria
lor familie (de exemplu părintele autoritar, părintele hiperprotectiv, părintele inconsecvent, părintele
indiferent, părintele democrat).

Regulile pot fi grupate în anumite categorii de abilităţi şi deprinderi, precum autonomie personală,
igienă personală, interacţiune socială, studiu şcolar, protejarea obiectelor / mediului înconjurător etc.

În continuare, regăsiți câteva SUGESTII PRACTICE care pot fi o sursă de inspiraţie.

Atunci când ne propunem să stabilim un set de reguli, este bine să ţinem cont şi de următoarele
aspecte:

 Regulile sunt formulate pozitiv (Exemplu: „Vorbeşti politicos.”).
 Regulile sunt sufient de scurte pentru a putea fi reţinute de copil.
 Regulile sunt în număr relativ redus pentru a nu „sufoca” copilul şi/sau scădea încrederea în
sine şi adaptate vârstei acestuia.
 Regulile creează un spaţiu imaginar în interiorul căruia copilul se poate simţi autonom şi în
siguranţă
 Regulile sunt respectate în mod constant pentru a putea fi internalizate de către copil şi a
deveni instrumente de autoreglaj comportamental / deprinderi.
 Regulile sunt însoţite şi de recompensă („consecinţa”); pot fi recompense „nemateriale” (de
exemplu, lauda, îmbrăţişarea, pupicul, timp de joacă împreună, o plimbare în locul favorit
etc). Atenţie! Fără însă a fi condiţionată iubirea şi atenţia părintelui de respectarea sau
nerespectarea unei reguli!
 Regulile sunt discutate şi explicate cu respect şi iubire copilului; se poate cere şi părerea
copilului despre fiecare regulă; dacă este cazul, pot fi negociate; el va înţelege, în urma
discuţiei, că respectarea acestor reguli îl ajută să fie în siguranţă şi să aibă un comportament
acceptabil social.
 Regulile pot fi notate împreună cu copilul pe o coală de hârtie la care îşi poate aduce şi el
aportul prin desen şi diferite simboluri.
 Poate exista şi o fişă de monitorizare pentru respectarea acestor reguli
(zilnică/săptămânală/lunară sau pe o anumită perioadă specială, de exemplu vacanţă).
 Fişa de monitorizare poate avea notate şi recompensa/recompensele adecvate regulii/regulilor
respectate.
 Când o regulă devine deprindere, se poate trece la noi reguli.
 Copilul are libertatea de a respecta regula sau nu, urmată de consecinţe (de exemplu,
retragerea recompensei); astfel, copilul se simte în control şi îşi dezvoltă şi simţul
responsabilităţii.
 Dacă un copil nu respectă regula, părintele îl încurajează şi îl motivează, nu îl ceartă (de
exemplu, „Am observat că te-ai străduit să respecţi regula, astăzi nu ai reuşit, însă data
viitoare vei fi mult mai atent să...”).
 Dacă o regulă nu este respectată în mod repetat, trebuie să se facă o analiză a motivelor care
determină /împiedică respectarea lor (de exemplu, prea multe reguli simultan; regula nu ţine
cont de aptitudinile, capacităţile, nevoile copilului; regula nu este adecvată vârstei; nu este
înţeles scopul regulii, recompensa nemotivantă, diferite tulburări în dezvoltare etc.).
 Dacă după numeroase încercări problema persistă este bine ca părinţii să consulte sfatul unui
specialist de la o vârstă cât mai fragedă.

 Care sunt regulile stabilite pentru copil? (fiecare copil este
NOTE DE REFLECŢIE unic şi este de dorit să fie tratat astfel, chiar dacă există mai mulţi
copii în familie)
 Aceste reguli au impact asupra tuturor palierelor dezvoltării
copilului?
 Toate aceste reguli sunt necesare?
 Ce capacităţi şi deprinderi vreau să formez copilului meu
prin respectarea acestor reguli?
 Ce stil parental avem?
 Cum influenţează acest stil relaţia cu copilul?
 Care este dinamica dintre părinţi atunci când este necesară activarea regulilor şi a
recompenselor?
 Ce stil parental au avut părinţii noştri?
 Cum a influenţat acest stil modul în care îmi educ propriul copil? Ce stil parental transmit mai
departe copilului meu?
 Care este primul pas?

Înapoi la știri Articol mai vechi