Resurse educaționale – consiliere: Comunicare funcțională și comunicare disfuncțională

Comunicare funcțională și comunicare disfuncțională
elev – cadru didactic – părinte

Virginia Dumitru, profesor consilier școlar
CJRAE Constanța

„Viaţa unei familii seamănă cu un aisberg: majoritatea oamenilor cunosc doar o zecime din ceea
ce se întâmplă – zecimea pe care o văd şi o aud. Unii bănuiesc că ar putea fi mai mult decât atât,
dar nu ştiu exact ce şi nici nu ştiu cum să caute.”
Virginia Satir

 Cum comunică o persoană (cadru didactic – părinte – elev) într-un mod
funcțional?

O persoană care comunică într-un mod funcțional:
a. Își poate susține cu fermitate punctul de vedere.
b. În același timp, clarifică și definește ceea ce a spus.
c. De asemenea, cere feed-back.
d. Și este receptivă la feed-back, atunci când îl primește.

 Cum comunică o persoană într-un mod disfuncțional?

O persoană care comunică într-un mod disfuncțional:
a. Verifică foarte rar/sau specifică modul în care ea sau alte persoane folosesc cuvintele
în comunicare.
b. Suprageneralizează.
c. Tehnicile sale de comunicare servesc numai pentru a pierde sensul și pare că
persoana nu are nici o cale de reveni pe firul comunicarii atunci când îl pierde.

d. Nu completează propriile propoziții, dar se bazează pe receptor să le completeze:
ex. „El nu este foarte... știi tu”
„După cum poți vedea ..., ei bine, este clar.”

1. Ce înțelegem prin comunicare?

 ,, A comunica” este în general înțeles ca făcând referire atât la comportamentul non-
verbal cât și la cel verbal, într-un context social.
 ,,Comunicarea” include toate acele simboluri și indicii folosite de persoane în
oferirea și primirea unui sens (mesaj informational).
 ,,Comunicarea” este un proces de oferire și de primire a informației.

2. Comunicarea ca proces de oferire și primire a informației

Un studiu al dinamicii comunicării (elev – cadru didactic – părinte) poate ajuta la:
 analizarea unor indicatori fiabili ai funcționării interpersonale elev – cadru didactic
–părinte
  la descoperirea modelelor de comunicare, al comportamentului funcțional și
comportamentului disfuncțional (simptomatic).

Când comunicăm, noi:
 Învățăm să diferențiem și să ne relaționăm prin intermediul cuvintelor și al
experienței.
 Avem nevoie să aflăm informații despre alte persoane și despre natura relațiilor.
 Primim această informație vitală în două moduri de bază:
1. Cerem răspunsuri verbale
2. Observăm comportamentul non-verbal
 Persoanele trebuie să comunice neechivoc (mesajul să nu se poată interpreta în mai
multe feluri) dacă vor să fie capabile să ofere informații altora, într-o comunicare
funcțională (elev – părinte – cadru didactic).
 Este nevoie să le arătăm celorlalți implicați în comunicare (elev – părinte – cadru
didactic) ce se petrece în interiorul nostru:
- ce așteptăm de la ceilalți;
- ce credem că știm;
- cum interpretăm ce fac ceilalți;
- ce comportament ne displace, ne place;
- care sunt propriile noastre intenții.

3. Dificultăți ale comunicării verbale

Simpla comunicare verbală pune diferite dificultăți. Examinând aceste dificultăți din
dinamica comunicării verbale (elev – părinte – cadru didactic) observăm:
 același cuvânt poate avea conotații diferite (mama – femeie însărcinată și/sau crește
un copil, femeie caldă, hrănitoare).
 cuvintele sunt abstracții și sunt plasate la diverse niveluri de abstracțiune (avem
cuvinte despre relații între obiecte, cuvinte despre stări interioare).
 sunt multe aspecte ale experienței care nu pot fi descrise prin cuvinte.
 înțelesul cuvintelor este foarte important, deoarece oamenii foarte adesea se încurcă
unul pe celălalt doar pentru că A folosea un cuvânt într-un fel și B a primit cuvântul ca și
cum ar fi însemnat ceva în întregime diferit.
 cuvintele sunt instrumente pe care oamenii le folosesc pentru a oferi și primi
informație.
 evitarea suprageneralizării pentru a nu mai cădea în eroarea de a face următoarele
supoziții (în dinamica comunicării elev – părinte – cadru didactic):

4. Erori în comunicare:

a. Eroarea de a presupune că un caz (al unui elev, părinte, cadru didactic) este un exemplu
pentru toate cazurile:
ex. folosirea conceptelor: 1. cine – „toată lumea este așa”
„nimeni nu mă place”
2. ce – „nimic nu iese bine”
„totul este confuz”
3. unde – „oriunde mă duc, asta se întămplă”
 „nicăieri nu este cu nimic diferit”
4. când – „întotdeauna mi se întâmplă la fel”
b. Eroarea de a presupune că alte persoane ne împărtășesc emoțiile, gândurile, percepțiile:
ex.: „bineînțeles că el nu ar vrea asta!” (fie că este vorba de părinte, elev, cadru
didactic)
c. Eroarea de a presupune că percepțiile și judecățile noastre sunt complete:
ex.: „da, știu deja de acest lucru”
d. Eroarea de a presupune că ceea ce percepem sau judecăm nu se va schimba:
ex.: „așa este ea”
„așa am fost dintotdeauna”
e. Eroarea de a presupune că sunt posibile numai două alternative atunci când evaluăm percepții
și judecăți”
ex.: „ori ești cu mine, ori ești împotriva mea”
f. Eroarea de a presupune că anumite caracteristici pe care le atribuim lucrurilor și oamenilor
sunt parte a acelor lucruri sau oameni:
ex.: „ea este ostilă”
„acea fotografie este urâtă”
g. Eroarea de a presupune că putem intra în mintea altcuiva. Funcționăm ca și cum am avea un
„glob de cristal” și ne comportăm ca un purtător de cuvânt pentru alții:
ex.: „Știu la ce te gândești”
„Știu ce vrea să spună cu adevărat”
h. Eroarea de a presupune că celălalt poate intra în mintea noastră. Presupunem că celălalt are
deasemenea un „glob de cristal” și permitem, astfel, celuilalt să fie purtător de cuvânt pentru
noi”
ex.: „ea știe ce gândesc”
„el îți poate spune prin ce am trecut”

 Dacă receptorul acestor mesaje este un comunicator la fel de disfuncțional ca
transmițătorul, el va raspunde ori fiind de acord, ori nefiind de acord.
 Dacă receptorul în acest inter-schimb comunicațional (care poate fi elev – părinte,
elev – cadru didactic, părinte – cadru didactic etc.), este un comunicator funcțional, el nu
se va opri la simplul fapt de a fi de acord sau a nu fi de acord. El va cere, în primul rând,
transmițătorului să clarifice și să definească:
„Ce anume face ea de o găsești egoistă?”
„Cum poți spune la ce mă gândesc? Tu nu ești eu.”
„Ce înțelegi prin toată lumea este așa? Vrei să spui șefa ta, soțul tău sau cine?”
„Ce înțelegi prin a face ceva într-un mod corect?”
„Înțelegi prin asta modul tău sau ce?”

Bibliografie:
Satir, V. (2010), Arta de a făuri oameni, Editura Trei, Iași