Nou Programare online la evaluare CEOSP — rezervă o dată, fără telefon, în mai puțin de un minut. Deschide calendarul
  1. CENTRUL DE EVALUARE A DEZVOLTĂRII COPIILOR care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021, inclusiv, și care nu au frecventat grădinița / s-au întors din străinătate, în vederea înscrierii în învăţământul primar, pentru anul şcolar 2021 – 2022, pentru judeţul Constanta, este sediul CJRAE Constanța, bulevardul Mamaia, 193 (fost 197), Constanța.
  2. Părinţii/ tutorii legal instituiți / reprezentanții legali vor face programare pentru realizarea evaluării dezvoltării copiilor, telefonic, la numărul de telefon 0341451783, de luni până vineri, în intervalul orar 9.00 – 16.00, sau la adresa de e-mail cjrae_ct@yahoo.com.
  3. Evaluarea preşcolarilor se va realiza, în baza programărilor stabilite, în perioada 22 martie – 27 aprilie 2021, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 18.00 (conform Calendarului înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021 – 2022, ANEXA nr. 2  la Ordinul M.E. Nr. 3473/10.03.2021 privind aprobarea Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021 – 2022 și a Calendarului înscrierii), în centrul menţionat la punctul 1.
  4. CJRAE Constanța asigură – la solicitarea părinților/ tutorilor legal instituiți/ reprezentanților legali – serviciile de evaluare a dezvoltării copiilor, inclusiv după încheierea perioadei de evaluare prevăzute în Calendarul înscrierii în învățământul (conform art. 33 (4) din Metodologie).
  5. Părinții/ tutorii legal instituiți / reprezentanții legali trimit cererea-tip în vederea evaluării dezvoltării copilului, la adresa cjrae_ct@yahoo.com sau o depun la centrul de evaluare a dezvoltării (sediul CJRAE Constanța), în ziua evaluării, conform programării prealabile.  Cererea-tip este disponibilă accesând link-ul https://nou.cjraect.ro/noutati/2021/03/18/precizari-privind-evaluarea-dezvoltarii-copiilor-pentru-inscrierea-in-clasa-pregatitoare-in-anul-scolar-2021-2022/  sau poate fi preluată de la secretariatul CJRAE Constanța.
  6. În vederea realizării evaluării copiilor, părinţii/tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali se vor prezenta la evaluare cu certificatul de naştere al copilului în original/copie.
  7. Evaluarea copilului se va realiza în prezenţa părintelui/tutorelui legal instituit / reprezentantului legal care îl însoţeşte.
  8. Rezultatul evaluării va fi comunicat în scris, în aceeaşi zi, părintelui care a solicitat evaluarea – conform Ordinului ME Nr. 3473/10.03.2021 –, sub forma unei Recomandări.
  9. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat – conform Ordinului ME Nr. 3473/10.03.2021.
  10. Recomandarea emisă de CJRAE Constanța constituie un document necesar la înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor născuți în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2015, care nu au frecventat grădinița / s-au întors din străinătate, alături de celelalte documente precizate de Metodologie.

Director CJRAE Constanţa,                                                      Coordonator CJAP,

Prof. consilier școlar drd. Irina ERMOLAEV                 Prof. consilier școlar Laura Elena SECU

Documente

OME 3473 10.03.2021 inscriere invatamant primar Filă nouă Descarcă
CJRAE Constanta_Precizari-evaluare-CP_2021-2022 Filă nouă Descarcă
Anexa 2 - cerere evaluare CJRAE CT Filă nouă Descarcă
PO situatii exceptionale Filă nouă Descarcă
Centre suplimentare de evaluare Filă nouă Descarcă
Textul documentului extras automat · căutabil

ORDIN
privind aprobarea Metodologiei de inscriere a copiilor în învățământul primar
pentru anul școlar 2021—2022 și a Calendarului înscrierii

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor
măsuri la nivelul administraţiei publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative,

raportat la prevederile art. 23 și 29 din Legea educației naţionale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 90 alin. (1) din Regulamentul-cadru de organizare și funcţionare a unităţilor de învățământ
preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.447/2020, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea și funcţionarea Ministerului

Educaţiei și Cercetării, cu modificările ulterioare,
ministrul educaţiei emite prezentul ordin.

Art. 1. — Se aprobă Metodologia de înscriere a copiilor în
învățământul primar pentru anul școlar 2021—2022, prevăzută
în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. — Se aprobă Calendarul înscrierii în învățământul
primar pentru anul școlar 2021—2022, prevăzut în anexa nr. 2
care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. — Direcţia generală învățământ preuniversitar,
Direcţia generală minorități și relația cu Parlamentul,

inspectoratele școlare județene/al municipiului București,
centrele judeţene de resurse și asistență educaţională/Centrul
Municipiului București de Resurse și Asistenţă Educaţională și
unităţile de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului
ordin.

Art. 4. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea |.

p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat

București, 10 martie 2021.

METODOLOGIE
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021—2022

CAPITOLUL |
Dispoziţii generale

Art. 1. — (1) Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru
anul școlar 2021—2022 se face în conformitate cu prevederile
prezentei metodologii.

(2) Inspectoratele școlare soluţionează orice situație legată
de înscrierea în învățământul primar în interesul superior al
elevului și în limitele legii.

Art. 2. — În sensul prezentei metodologii, următorii termeni
se definesc astfel:

a) prin domiciliu se înțelege inclusiv reședința;

b) prin părinți se înțelege inclusiv tutorele legal instituit sau
reprezentantul legal;

c) școala de circumscripție reprezintă unitatea școlară aflată
în proximitatea domiciliului elevului;

d) circumscripția școlară reprezintă totalitatea străzilor
arondate unități de învățământ respective de către inspectoratul

ar Art. 3. — (1) Inspectoratele școlare pot decide reconfigurarea
circumscripțiilor școlare până la data începerii înscrierilor, astfel

tuturor copiilor din circumscripţia școlară stabilită în anul școlar
anterior, precum și în alte situații justificate, cum ar fi eliminarea
segregării școlare, rezultată din segregarea pe criteriul mediului
de rezidenţă.

(2) Inspectoratele școlare pot decide extinderea activității
didactice în situația unităţilor de învățământ care au un număr
mare de solicitări de înscriere în clasa pregătitoare, în alte unităț
de învățământ care au spaţii disponibile.

(3) Pentru informarea părinţilor și a publicului interesat,
circumscripțiile școlare, planul de școlarizare, respectiv numărul
de clase pregătitoare alocate sunt afișate la fiecare unitate de
învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul
inspectoratului școlar, conform Calendarului înscrierii în
învățământul primar pentru anul școlar 2021—2022, prevăzut
în anexa nr. 2 la ordin.

(4) În localitățile în care funcționează unităţi de învățământ
teologic/confesional, de arte și sportiv, precum și unități de
învățământ cu profil pedagogic care școlarizează nivelul de
învățământ primar, inspectoratele școlare decid dacă acestor
unități li se alocă sau nu circumscripție școlară.

E Pimr "iai agite flu tt anii Mi-ar o atei e Maui a cae Ep ra
obligaţia de a asigura permanent informarea și consilierea
părinţilor referitor la prevederile legii și ale prezentei metodologii
în ceea ce privește înscrierea copiilor în învățământul primar.
Directorul unităţii de învățământ desemnează o persoană care
răspunde la solicitările părinţilor.

(8) Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ, cu
sprijinul organizațiilor nonguvernamentale și administraţiei
locale, desfășoară campanii de mediatizare a procesului de
înscriere în învățământul primar a copiilor care provin din medii
defavorizate, ai căror părinţi au un acces redus la informații,
aflaţi în dificultate.

Art. 4. — (1) Numărul de locuri care se acordă, prin cifra de
școlarizare, pentru clasa pregătitoare, în învățământul de stat,
este cel puţin egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta
pentru a începe învățământul primar, asigurând fiecărui copil un
loc

(2) Numărul de dase pregătitoare cuprins în planul de
școlarizare alocat de inspectoratul școlar fiecărei unități de
învățământ se stabilește la propunerea conducerii unităților de
învățământ, în funcţie de capacitatea de cuprindere a acesteia,
determinată de numărul sălilor de clasă în care poate fi
organizat, în mod corespunzător, procesul de învățământ la
clasa pregătitoare, dar și la celelalte clase ale școlii, și de
obligativitatea cuprinderii în unitatea de învățământ a tuturor
copiilor din circumscripția școlară.

(3) La alocarea numărului de clase pregătitoare se ţine cont
de numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe
învățământul primar, de arondarea străzilor la unităţile de
învățământ, precum și de efectivul maxim de elevi la clasă
prevăzut la art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea educației naţonale
nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

CAPITOLULII
Condiţii de inscriere în învățământul primar

Art. 5. — (1) Părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani
până la data de 31 august 2021 inclusiv au obligaţia de a înscrie
copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, în
conformitate cu prevederile legii și ale prezentei metodologii.

(2) Procesul de înscriere în învățământul primar nu este
condiționat de frecventarea grupei mari a învățământului

Art. 6. — (1) Părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani
în perioada 1 septembrie—31 decembrie 2021 inclusiv pot să
își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare,
dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător.

(2) În situaţia copiilor menţionaţi la alin. (1) care au frecventat
grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea
scrisă a părinţilor, în baza recomandări eliberate de unitatea de
învățământ cu nivel preșcolar. Solicitarea de eliberare a
recomandării prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă
din prezenta metodologie poate fi depusă direct la unitatea de
învățământ sau transmisă prin poștă/mijloace electronice. La
solicitarea părintelui, unitatea de învățământ cu nivel preșcolar
poate transmite recomandarea și prin poștă cu confirmare de
primire sau prin mijloace electronice.

(3) Părinţii ai căror copii implinesc vârsta de 6 ani în
perioada 1 septembrie—31 decembrie 2021 inclusiv și care nu
optează pentru inscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul
școlar 2021—2022 sau ai celor pentru care nivelul de dezvoltare

0 CEPE VU VELO 00 CU OVI PO pa cau vro ve
întors din străinătate, în perioada prevăzută de Calendarul
înscrierii în învățământul primar.

(2) Comisia judeţeană/a municipiului București de înscriere a
copiilor în învățământul primar, denumită în continuare comisia
județeană/a municipiului București, poate decide organizarea
activităţii de evaluare a dezvoltării copiilor în locaţii accesibile,
pentru a evita deplasarea pe distanțe lungi a copiilor și a
părinților acestora.

(3) Părinţii copiilor menţionaţi la alin. (1) depun/transmit, prin
e-mail sau prin poștă, la CJRAE/CMBRAE cererea-tip în care
se solicită evaluarea copilului în vederea stabilirii nivelului de
dezvoltare a acestuia, prevăzută în anexa nr. 2 care face parte
integrantă din prezenta metodologie.

(4) Perioada de desfășurare a activităţii de evaluare a
dezvoltării copiilor, efectuată de CJRAE/CMBRAE, precum și
adresele acestor instituții la care se desfășoară evaluarea sunt
afișate la avizierul și pe site-ul unităților de învățământ,
CJRAE/CMBRAE și al inspectoratului școlar. Activitatea va fi
realizată în intervalul orar 10,00—18,00, în baza unei programări
telefonice, astfel încât programul de desfășurare să poată fi
adaptat pentru asigurarea tuturor măsurilor de siguranță și
sănătate a copiilor și părinților.

(5) Rezultatul evaluării dezvoltării copilului este comunicat în
scris, prin e-mail sau prin poștă, cu confirmare de primire, după
caz, sau este înmânat direct părintelui/tutorelui legal
instituitreprezentantului legal care a solicitat evaluarea.
Rezultatul evaluării nu poate fi contestat și are caracter
confidenţial.

(6) Unităţile de învățământ care școlarizează la nivel
preșcolar și CJRAE/CMBRAE transmit comisiei județene/a
municipiului București listele nominale ale copiilor cărora li s-au
eliberat recomandări, respectiv procesele-verbale cu numele
copiilor și rezultatele evaluării, după caz.

Art. 8. — În clasa pregătitoare din învățământul special şi
învățământul special integrat cu clasa/grupa sunt înscriși copii
cu cerințe educaţionale speciale care împlinesc vârsta de 8 ani
până la data începerii anului școlar. La solicitarea scrisă a
părinţilor pot fi înscriși în clasa pregătitoare și copii cu cerințe
educaţionale speciale cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani la data
începerii anului școlar.

CAPITOLUL Il
Alegerea unității de învățământ la care va fi inscris copilul

Art. 9. — (1) Toţi copiii ai căror părinţi solicită înscrierea în
clasa pregătitoare la școala de circumscripție sunt înmatriculaţi
la unitatea de învățământ solicitată.

(2) Pe locurile libere se înscriu și ulterior se înmatriculează
copiii care provin din alte circumscripții școlare, inclusiv din alte
localităţi, în conformitate cu solicitările părinților și cu prevederile
prezentei metodologii.

(3) În sensul prezentei metodologii, numărul locurilor libere la
clasa pregătitoare este stabilit ca diferență între numărul de
locuri alocate pentru clasa pregătitoare și numărul de copii din
circumscripție care trebuie înscriși la acel nivel de clasă.

Art. 10. — (1) În situaţia în care într-o unitate de învățământ
numărul cererilor de înscriere primite de la părinți al căror
domiciliu se află în afara circumscripței școlare este mai mare
b) existenţa unui! document care dovedește că este orfan de
ambii părinţi. Situaţia copilului care provine de la o casă de
copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează
situaţiei copilului orfan de ambii părinți;

c) existenţa unui document care dovedește că este orfan de
un singur părinte;

d) existenţa unui frate/a unei surori îinmatriculatinmatriculate
în unitatea de învățământ respectivă.

(3) În cazul în care numărul cererilor de înscriere din afara
circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri
libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a
numărului de criterii generale de departajare cumulate de către
fiecare copil: se reparizează la început copiii care îndeplinesc
trei dintre criteriile menţionate la alin. (2), apoi copiii care
îndeplinesc două dintre criterii și, în final, copiii care îndeplinesc
doar unul dintre criteriile menţionate la alin. (2).

(4) În caz de egalitate pe ultimele locuri, pentru copiii care
îndeplinesc același număr de criterii generale de departajare,
ordinea de prioritate a criteriilor este cea menţionată la alin. (2).

(5) Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de
fiecare unitate de învățământ și se aplică în situația prevăzută la
alin. (1), după aplicarea criteriilor generale menţionate la
alin. (2). Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de
învățământ indică documentele doveditoare pe care părintele
trebuie să le depună în momentul completării/validării cererii-tip
de înscriere.

(6) Criteriile specifice de departajare stabilite de unitatea de
învățământ trebuie să ţină cont de faptul că toți copiii au drepturi
egale de acces la educaţie, indiferent de condiţia socială și
materială, de sex, rasă, naţionalitate, confesiune, și nu pot
include existența unor liste de preinscrieri, organizate în afara
calendarului înscrierii, sau orice alte proceduri care nu respectă
spiritul și litera prezentei metodologii.

(7) În cazul în care la o unitate de învățământ pe ultimul loc
liber este înmatriculat un copil din altă circumscripție școlară,
fratele său geamâăn/sora sa geamănă este admis/admisă la
aceeași unitate de învățământ, peste numărul de locuri alocat.

Art. 11. — (1) Criteriile specifice de departajare menţionate la
art. 10 alin. (5) sunt elaborate în urma consultării cadrelor
didactice și a partenerilor sociali — sindicate, consiliu
reprezentativ al părinților/asociația de părinţi — și sunt aprobate
de consiliul de administraţie al unităţii de învățământ, după
verificarea existenței unor circumstanțe discriminatorii de către
consilierul juridic al inspectoratului școlar.

(2) Criteriile specifice de departajare se fac publice, la data
menţionată în Calendarul înscrierii în învățământul primar pentru
anul școlar 2021—2022, prin afișare la sediul unității de
învățământ După această dată, modificarea ori adăugarea altor
criterii specifice de departajare este interzisă.

CAPITOLUL V

informarea publicului privind procedura de înscriere

Art. 12. — (1) Comisia județeană/a municipiului București
asigură:

a) instituirea și funcționarea unei linii telverde, care va
funcţiona până la data de 4 iunie 2021, la care părinţii/tutorii
legal instituiț/reprezentanții legali și alte persoane interesate pot
obţine gratuit informaţii referitoare la înscrierea copiilor în

învățământul primar;
hi afecarea tirturrr informatiilor rafaritaare la încrriareaa în

fiecare unitate de învățământ: denumirea și adresa unității de
învățământ, străzile/adresele arondate unităţii de învățământ,
numărul de clase pregătitoare alocate, adresa site-ului unității
de învățământ (pentru unitățile care au site), în format standard;

b) informaţii cu privire la linia telverde, instituită la nivelul
inspectoratului școlar: numărul de telefon telverde, data de la
care acesta este funcţional, programul de funcţionare, alte
informații utile;

c) Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar
pentru anul școlar 2021-—2022 și calendarul înscrierii;

d) modalitatea de stabilire a numărului de locuri libere;

e) criteriile de departajare generale și specifice care sunt
utilizate în cazul în care numărul de opțiuni pentru respectiva
unitate de învățământ este mai mare decât numărul de locuri
libere.

(3) Comisia judeţeană/a municipiului București coordonează
organizarea ședințelor de informare și consiliere a părinţilor
copiilor înscriși la grădiniță și care încep învățământul primar în
anul școlar 2021—2022 și ia toate măsurile pentru comunicarea
către mijloacele de comunicare în masă a informațiilor legate de
înscrierea în învățământul primar, inclusiv posibilitatea de
informare la linia telverde și numărul acesteia.

(4) Toate unităţile de învățământ în care se va desfășura
activitatea clasei pregătitoare în anul școlar 2021—2022 au
obligața de a oteri informați referitoare la procedura de înscriere
a copiilor în învățământul primar și de a organiza acţiuni de
promovare a ofertei școlii pe site sau prin afișare la avizierul
școlii.

(5) Fiecare unitate de învățământ încarcă pe site-ul propriu,
pe lângă denumirea și adresa unității de învățământ,
străzile/adresele arondate unității de învățământ, numărul de
clase pregătitoare alocate, modalitatea de stabilire a numărului
de locuri libere, criteriile de departajare generale și specifice
care sunt utilizate în cazul în care numărul de opțiuni pentru
respectiva unitate de învățământ este mai mare decât numărul
de locuri libere, precum și alte informații care să permită
părinţilor să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare
din cadrul unității, cum ar fi: posibilitatea organizării procesului
de învățământ în cadrul unei grădinițe aflate în structura școlii
sau în consorțiu cu școala, posibilitatea organizării programului
„Școala după școală”, fotografii ale spaţiului în care se
desfășoară activitatea la clasa pregătitoare. Pentru asigurarea
protecţiei datelor personale, în fotografiile care sunt postate pe
site nu trebuie să apară persoane.

(6) În situaţia în care unităţile de învățământ nu au site
propriu, informațiile menţionate la alin. (5) vor fi încărcate pe
site-ul inspectoratului școlar.

CAPITOLUL V
Procedura de înscriere în învățământul primar

Art. 13. — (1) Înscrierea în învățământul primar se face prin
depunerea unei cereri-tip de înscriere, însoțită de documente
justificative.

(2) Cererea-tip de înscriere se poate completa online,
transmite prin e-mail, prin poștă sau se poate depune la
secretariatul unităţii de învățământ la care părintele dorește
înscrierea copilului, în perioada prevăzută de Calendarul
înscrierii în învățământul primar
DD RI PO E NN E DN NN RI IRI IP RI a E II
la unitatea de învățământ la care părintele solicită înscrierea sau
prin intermediul mijloacelor electronice și constă în compararea
datelor introduse în aplicația informatică cu documentele
transmise de către părinte. Prezentarea de înscrisuri false se
pedepsește conform legii și atrage pierderea locului obținut prin
fraudă.

(5) În situația depunerii cererii-tip de înscriere și a
documentelor justificative direct la unitatea de învățământ,
verificarea și validarea datelor introduse se fac în prezența
părintelui și a cel puţin unui membru din comisia de înscriere,
conform programării realizate de către unitatea de învățământ.

(6) În perioada prevăzută de Calendarul înscrierii în
învățământul primar, conducerile unităţilor de învățământ
asigură prezența unui număr suficient de persoane din comisia
de înscriere și stabilesc programul de lucru al comisiei în
schimburi, atât în program de dimineaţă, cât și de după-amiază,
în intervalul orar 8,00—18,00 (luni—joi), respectiv 8,00—17,00
(vineri), pentru a sprijini participarea părinţilor la procedurile de
completare/validare a cererilor-tip de înscriere.

(7) Conducerile unităților de învățământ și inspectoratele
școlare se asigură că programul de completare/validare a
cererilor-tip de înscriere în învăţământul primar este adaptat
solicitărilor părinţilor, permite procesarea tuturor solicitărilor și
asigură fluenţa procedurilor, evitând aglomerația.

(8) În vederea asigurării fluenței procedurilor și a evitării
aglomerației, unităţile de învățământ asigură inclusiv
posibilitatea de programare telefonică a părinţilor pentru
completarea și/sau validarea cererilor-tip de înscriere. Numărul
de telefon la care părinţii pot apela este afișat la avizierul unității
de învățământ, pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul
inspectoratului școlar.

(9) Unităţile de învățământ informează părinţii că ordinea în
care se programează telefonic pentru completarea și/sau
validarea cererilor-tip de înscriere sau în care se prezintă pentru
completarea și/sau validarea cererilor-tip de înscriere nu
presupune crearea unei liste de preînscriere și/sau acordarea
unei priorităţi la înscriere. Informaţia este afișată la secretariatul
unității de învățământ, la avizierul acesteia și pe site-ul școlii,
dacă acesta există, și este comunicată direct părinţilor la
momentul programării telefonice sau al prezentării pentru
completarea/validarea cererii-tip de înscriere.

Art. 14. — (1) În situaţia în care cererea-tip de înscriere se
completează la sediul unității de învățământ la care se dorește
înmatricularea copilului, completarea datelor în aplicaţia
informatică se face în prezenţa părintelui, de către un membru
al comisiei de înscriere din școală. În acest caz, imediat după
completarea cererii-tip de înscriere se realizează validarea
acesteia. Comisia de înscriere din fiecare unitate de învățământ
asigură imprimarea unui număr de cereri-tip de înscriere, care
să fie completate de mână de către părinţi, în situaţia în care
completarea cererilor-tip de înscriere nu se poate face direct în
aplicaţia informatică, din motive obiective, cum ar fi întreruperea
alimentării cu energie electrică, imposibilitatea temporară a
conectării la internet și altele asemenea. În aceste cazuri,
comisia informează persoanele care se prezintă pentru înscriere

ron S 5 ISI OO VO Vo Ce CE OU in 900 000 Vo co
validării acesteia, o copie a actului de identitate propriu și o
copie a certificatului de naștere al copilului, certificate conform
cu originalul de către secretariatul unităţii de învățământ, pe
baza documentelor originale.

(3) În cazul în care cererea-tip de înscriere este completată
pentru un copil care împlinește vârsta de 6 ani în perioada
1 septembrie—31 decembrie 2021 inclusiv, alături de
documentele menţionate la alin. (2) părintele transmite și o copie
a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare.

(4) Părinţii divorțaţi depun la înscriere dovada modului în care
se exercită autoritatea părintească și la care dintre ei a fost
stabilită locuința minorului.

(5) In cazul în care solicită înscrierea la altă unitate de
învățământ decât școala de circumscripție, pe lângă
documentele menţionate la alin. (2) și, după caz, la alin. (3),
părinți depun/transmit pe e-mail sau prin poștă și documente în
copie simplă care dovedesc îndeplinirea criteriilor de
departajare, stabilite în conformitate cu art. 10.

(6) În cazul în care solicită înscrierea la altă unitate de
învățământ decât școala de circumscripție, părintele
menţionează, prin bifarea acestei opţiuni în cererea-tip de
înscriere, dacă este de acord cu înscrierea copilului la școala
de circumscripție, în situaţia în care acesta nu este admis la
școala solicitată, din lipsă de locuri libere.

Art. 15. — (1) Inspectoratele școlare și unitățile de
învățământ informează părinții prin afișare la avizier și postare
pe site-urile instituţiilor, după caz, cu privire la faptul că aplicația
informatică nu permite înscrierea la mai multe unități de
învățământ.

(2) În cazul în care aplicaţia informatică semnalează că
pentru copilul respectiv a mai fost depusă o cerere de înscriere
la altă unitate de învățământ, înscrisă în baza de date, întrucât
a fost validată, dosarul de înscriere nu este acceptat și rămâne
valabilă opțiunea deja asumată pentru altă unitate de
învățământ.

(3) Pentru validarea cererii-tip de înscriere, în situaţia în care
părintele depune direct documentele la unitatea de învățământ,
un membru al comisiei de înscriere din unitatea de învățământ
tipărește fișa completată în aplicaţia informatică, în prezența
părintelui.

(4) Validarea fișei tipărite din aplicaţia informatică poate fi
realizată prin semnătură la sediul unității de învățământ sau prin
mijloace electronice, după caz.

(5) În situaţia în care comisia de înscriere din unitatea de
învățământ identifică erori sau neclarităţi în completarea cererii-
tip sau în documentele depuse/transmise, părinţii/tutorii legal
instituiți/reprezentanți legali vor fi contactaţi de către comisia de
înscriere în învățământul primar din unitatea de învățământ în
vederea remedierii acestora, iar procesul de validare se reia în
conformitate cu prevederile alin. (3) și (4), cu încadrarea în
termenele prevăzute de Calendarul înscrierii în învățământul
primar pentru anul școlar 2021—2022, prevăzut în anexa nr. 2
la ordin.

Art. 16. — (1) După încheierea perioadei de completare și
validare a cererilor-tip de înscriere, cuprinderea copiilor în clasa
pregătitoare se face în două etape succesive, după cum
urmează:
bonarferoniigei tor face asa NP PT SPELI IE —_.” o vo
fost distribuiţi, din diferite motive.

(2) În situaţii excepționale, consiliile de administraţie ale
inspectoratelor școlare pot ajusta planul de școlarizare pentru a
asigura accesul la educaţie al tuturor copiilor care trebuie să fie
cuprinși în clasa pregătitoare în anul școlar 2021—2022.

(3) inspectoratele școlare informează direcţiile de specialitate
din Ministerul Educaţiei (ME) despre aceste situaţii și despre
deciziile luate pentru soluționarea lor.

CAPITOLUL VI
Prima etapă de înscriere în învățământul primar

Art. 17. — (1) În prima etapă, procesarea cererilor-tip de
înscriere se desfășoară la Comisia naţională de înscriere a
copiilor în învățământul primar, denumită în continuare Comisia
naţională, cu ajutorul aplicaţiei informatice, și la nivelul unităților
de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere
și din documentele depuse/transmise de părinţi/tutori legal
instituiţi/reprezentanți legali.

(2) Procesarea cererilor-tip de înscriere se face în ordine,
respectând următoarele priorități:

a) în prima fază sunt admiși la școala de circumscripție copiii
ai căror părinţi au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere.
Repartizarea acestora conform solicitării din cererea-tip de
înscriere se realizează cu ajutorul aplicaţei informatice;

b) în a doua fază se procesează cererile părinţilor care
solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de
circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau
respingerea cererilor acestora se realizează la nivelul comisiei
de înscriere din unităţile de învățământ, prin aplicarea criteriilor
generale și specifice de departajare, iar listele finale sunt
validate de către consiliul de administrație al unităţii de
învățământ;

c) în a treia fază sunt admiși la școala de circumscripție copiii
ai căror părinţi au solicitat înscrierea la o altă unitate de
învățământ decât școala de circumscripție, dar nu au fost
înmatriculaţi din lipsă de locuri. Repartizarea acestora se
realizează cu ajutorul aplicaţiei informatice, dacă în cererea-tip
de înscriere a fost bifată opțiunea de înscriere la școala de
circumscripție, în cazul neadmiterii la școala solicitată.

Art. 18. — (1) În prima fază, cu ajutorul aplicației intormatice,
toţi copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la școala de
circumscripție sunt înmatriculaţi conform opțiunii.

(2) După încheierea primei faze, Comisia naţională comunică
comisiilor de înscriere din unitățile de învățământ locurile
rămase libere, stabilite în conformitate cu prevederile art. 9
alin. (3).

Art. 19. — (1) În a doua fază de înscriere, în conformitate cu
Calendarul inscrierii în învățământul primar și cu programul
afișat, la fiecare unitate de învățământ la care au rămas locuri
libere, comisia de înscriere din unitatea de învățământ
analizează cererile-tip de înscriere documentele
depusefransmise de părinţii copiilor care au domiciliul în afara
circumscripței școlare.

(2) În cazul în care numărul solicitărilor este mai mic sau egal
cu numărul locurilor libere, comisia de înscriere validează
înscrierea copiilor respectivi în unitatea de învățământ, fără nicio

(3) În cazul în care numărul solicitărilor este mai mare decât
numărul locurilor libere, comisia de înscriere din unitatea de

CHCUINSCIIPpI PLOAIE ȘI NADICRIC lia CUPHIUI Calc SU
înmatriculaţi la unitatea de învățământ, în clasa pregătitoare.
Decizia se ia în funcţe de numărul de locuri libere, de numărul
de cereri și pe baza criteriilor de departajare.

(2) În conformitate cu prevederile art. 63 alin. (3) din Legea
nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, la solicitarea
unităţilor de învățământ, consiliile de administrație ale
inspectoratelor școlare pot aproba, în situații excepționale,
depășirea efectivelor maxime stabilite de lege pentru clasele
pregătitoare la care numărul solicitărilor de înscriere ale
părinţilor proveniţi din alte circumscripții școlare este mare.

(3) Aplicarea criteriilor și stabilirea listei copiilor declarați
admiși în unitatea de învățământ respectivă, a listei cererilor
respinse, din lipsă de locuri, se fac în plenul comisiei și se
consemnează într-un proces-verbal, care rămâne la dosarul
comisiei.

(4) Rezultatele analizei și decizia comisiei de înscriere din
unitatea de învățământ sunt transmise comisiei județene/a
municipiului București și Comisiei naţionale, până la data
prevăzută de calendar.

Art. 21. — (1) În a treia fază a primei etape de înscriere, cu
ajutorul aplicaţiei informatice, se procesează cererile părinților
care inițial au solicitat înscrierea copiilor la altă unitate de
învățământ decât la școala de circumscripție, dar aceștia nu au
fost admiși din lipsă de locuri, și au optat în cererea-tip de
înscriere pentru întoarcerea la școala de circumscripție.

(2) Având în vedere că locurile copiilor menţionaţi la alin. (1)
au fost rezervate la școala de circumscripție până la această
fază, toți copiii din circumscripția școlară ai căror părinți au optat
în cererea-tip de inscriere pentru intoarcerea la școala de
circumscripție, în cazul în care nu au fost admiși la școala
solicitată iniţial, sunt înmatriculaţi la școala de circumscripție.

Art. 22. — (1) La încheierea primei etape de înscriere,
aplicația informatică stabilește numărul de locuri disponibile de
la fiecare unitate de învățământ.

(2) La încheierea primei etape de înscriere se consideră
locuri disponibile, pe lângă locurile rămase neocupate după a
doua fază de repartizare, și locurile copiilor din circumscripția
școlară respectivă, care au fost înmatriculaţi la o altă școală, în
faza a doua de înscriere, sau care nu s-au Înscris în nicio unitate
de învățământ în această etapă.

Art. 23. — (1) Lista candidaţilor înmatriculaţi după prima
etapă se afișează la fiecare unitate de învățământ și pe site-ul
inspectoratului școlar, conform Calendarului înscrierii în
învățământul primar. Lista conţine numele și prenumele
candidaților înmatriculați.

(2) Locurile disponibile de la toate unităţile de învățământ din
județ/municipiul București, stabilite în conformitate cu
prevederile art. 22 alin. (2), sunt afișate la fiecare unitate de
învățământ care școlarizează clasa pregătitoare și pe site-ul
inspectoratului școlar, pentru informarea părinților.

(3) Comisia județeană/a municipiului București afișează
situația completării locurilor la fiecare unitate de învățământ,
numărul de locuri disponibile în sensul art. 22 și numărul copiilor
neinscriși după prima etapă.
IDEI SO PO POE E 5 DE 00 095 9950 DO SPORI SEC 8 SPRE ORE N te) CAE 9 5 909 e
participat la această etapă completează o nouă cerere-tip de
înscriere în cea de-a doua etapă, pentru locurile disponibile.

(2) Cererile-tip de înscriere pot fi completate doar pentru
unitățile de învățământ la care există locuri disponibile, afișate
conform prevederilor art. 23. Unităţile de învățământ care nu mai
au locuri disponibile nu pot primi cereri-tip de înscriere în
învățământul primar în etapa a doua, iar opțiunile online pentru
aceste unităţi de învățământ sunt respinse de aplicaţia
informatică.

(3) În cererea-tip de înscriere pentru etapa a doua, părinţii
completează, în ordinea descrescătoare a preferințelor,
maximum trei opțiuni pentru unități de învățământ la care mai
există locuri disponibile.

Art. 25. — (1) Părinţii copiilor menţionaţi la art. 24
depun/transmit cererea-tip de înscriere în învățământul primar
online sau la secretariatul școlii aflate pe prima poziţie din cele
3 opţiuni exprimate pentru etapa a doua.

(2) Completarea cererii-tip de înscriere se face în perioada
prevăzută de Calendarul înscrierii pentru etapa a doua, prin
introducerea în aplicaţia informatică a datelor furnizate de
părinte.

(3) Validarea cererii-tip de înscriere se face la unitatea de
învățământ aflată pe prima poziţie din cele 3 opțiuni exprimate
pentru etapa a doua, în conformitate cu prevederile prezentei
metodologii. Modalitatea de validare este cea prevăzută la
art. 15 alin. (3), (4) și (5).

Art. 26. — (1) După încheierea perioadei de completare și
validare a cererilor-tip de înscriere depuse pentru a doua etapă
de înscriere, unităţile de învățământ analizează și soluţionează
cererile părinţilor, aplicând o procedură specifică elaborată de
inspectoratul școlar și aprobată de consiliul de administrație al
inspectoratului școlar, pe baza criteriilor generale și a celor
specifice de departajare, în limita locurilor disponibile.

(2) Procedura specifică menţionată la alin. (1) este
comunicată prin afișare la unităţile de învățământ și pe site-ul
inspectoratului școlar, conform Calendarului înscrierii în
învățământul primar.

(3) Comisia judeţeană/a municipiului București are obligaţia
de a informa ME cu privire la procedura specifică menţionată la
alin. (1).

Art. 27. — La încheierea operațiilor menţionate la art. 26,
conform Calendarului înscrierii în învățământul primar, se
afișează lista cuprinzând numele și prenumele candidaților
înmatriculaţi la fiecare unitate de învățământ.

Art. 28. — (1) În situaţia în care mai există copii care nu au
fost încă înscriși la nicio unitate de învățământ, inspectoratul
școlar centralizează și soluţionează cererile părinţilor acestor

(2) Comisia județeană/a municipiului București asigură
cuprinderea în clasa pregătitoare a copiilor care nu au fost încă
înscriși la nicio unitate de învățământ, în conformitate cu
prevederile prezentei metodologii, în funcţie de opțiunile
părinţilor, de numărul de locuri disponibile și de criteriile de
departajare anunţate conform prezentei metodologii.

(3) Pentru rezolvarea situaţiilor menţionate la alin. (1),
comisia județeană/a municipiului București utilizează locurile
disponibile, stabilite art. 22

pe traii PA

de administraţie al inspectoratului școlar, pe baza unei justificări
din partea consiliului de administraţie al unităţi de învățământ
care solicită exceptarea de la prevederile alin. (1).

(6) Comisia județeană/a municipiului București asigură
informarea publicului interesat referitor la procedurile ce trebuie
aplicate și la calendarul depunerii/transmiterii și soluționării
cererilor de înscriere ale părinţilor menţionaţi la alin. (1).

Art. 29. — Comisiile judeţene/Comisia Municipiului București
rezolvă, în a doua etapă de înscriere, precum și ulterior
prevederilor Calendarului înscrierii, orice altă situaţie referitoare
la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu
prioritate, interesul superior al copilului.

CAPITOLUL VIII
Procedura de înscriere în învățământul primar
în unitățile cu predare în limbile minorităţilor naționale

Art. 30. — Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în unităţile
cu predare în limba unei minorități naţionale se face în
conformitate cu prevederile prezentei metodologii și cu
calendarul aprobat.

Art. 31. — (1) La stabilirea planurilor de școlarizare,
inspectoratele școlare iau toate măsurile pentru a asigura
dreptul la educaţie în limba maternă al tuturor copiilor, alocând
unităților de învățământ/secţiilor cu predare în limba respectivă
un număr de clase suficient pentru a permite cuprinderea tuturor
copiilor care doresc să studieze în limba maternă respectivă.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică pentru asigurarea dreptului
copiilor aparținând minorităţilor naţionale de a studia în limba
maternă, respectiv dreptul de a studia limba maternă, conform
legii.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică, în egală măsură, pentru
asigurarea dreptului copiilor de a studia în limba română, în
zonele în care majoritatea unităţilor de învățământ sunt cu
predare în altă limbă.

(4) Prin excepţie de la prevederile art. 10 alin. (5), referitoare
la ordinea de aplicare a criteriilor generale, respectiv a criteriilor
specifice de departajare, în cazul în care unităţile de învățământ
cu predare în limba unei minorităţi naţionale au stabilit printre
criteriile specifice de departajare criteriul de cunoaștere a limbii
de predare, acesta poate fi aplicat înaintea criteriilor generale
de departajare.

CAPITOLUL IX
Asigurarea dreptului la educaţie al tuturor copiilor care
îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare

Art. 32. — (1) După încheierea celei de-a doua etape,
unitățile de învățământ analizează rezultatele cuprinderii copiilor
în clasa pregătitoare, le compară cu rezultatele recensământului
și informează comisiile/comisia județeană/a municipiului
București cu privire la situaţia copiilor recenzați care nu sunt încă
înmatriculaţi la o unitate de învățământ.

(2) Dacă analiza menţionată la alin. (1) demonstrează că
există copii recenzați neînscriși în nicio unitate de învățământ,
inspectoratele școlare și unităţile de învățământ, împreună cu
autoritățile administraţiei publice locale și cu sprijinul
organizațiilor nonguvernamentale, fac demersurile legale pentru
asigurarea dreptului la educaţie al copiilor care trebuie să fie
școlarizaţi în anul școlar 2021—2022.

Pac pi i pai 00 Maat
(<) bisinbuirea acestora se tace ia școala de arcumschpue
sau la altă unitate de învățământ pentru care optează părintele,
pe locurile disponibile.

(3) În cazul în care pentru o unitate de învățământ există mai
multe cereri decât locuri libere, departajarea se face în funcţie
de criteriile menţionate la art. 10, conform prevederilor prezentei
metodologii.

(4) CJRAE/CMBRAE asigură, la solicitarea părințiloriutorilor
legal instituiți/reprezentanţilor legali, serviciile de evaluare a
dezvoltării copiilor, indusiv după încheierea perioadei de
evaluare prevăzute în Calendarul înscrierii în învățământul
primar. Având în vedere faptul că, din punctul de vedere al
nivelului de dezvoltare a copilului, schimbările care intervin la
vârsta de 5—6 ani sunt continue și, în unele situați, alerte, la
solicitarea scrisă a părinţiloritutorilor legal instituiți/
reprezentanţilor legali, copiii care nu au primit recomandare
pentru înscrierea în clasa pregătitoare pot să se adreseze
unității de învățământ cu nivel preșcolar sau CJRAE/CMBRAE,
după caz, pentru eliberarea recomandării pentru înscrierea în
învățământul primar.

Art. 34. — (1) În localitățile în care majoritatea unităţilor de
învățământ sunt cu predare în limba română și există unități de
învățământ/secţii cu predare în limba unei minorităţi naționale,
comisiile judeţene și a municipiului București iau toate măsurile
pentru a asigura accesul oricărui copil din localitate la studiul în
limba maternă, prin stabilirea de circumscripţii școlare specifice
pentru copiii care au ca limbă matemă limba respectivă.

(2) Dacă în localitățile menţionate la alin. (1) există un număr
mic de unități de învățământ cu predare în limba unei minorităţi,
atunci inspectoratele școlare respective pot decide să nu aloce
circumscripții școlare pentru aceste unităţi de învățământ. În
acest caz, părinţii copiilor care au ca limbă matemă limba
minorităţii respective pot solicita înscrierea la oricare dintre
unitățile de învățământ cu predare în limba respectivă.

(3) Pentru unităţile de învățământ cu predare în limba unei
minorităţi naţionale din localităţile menţionate la alin. (2),
înscrierea copiilor aparținând minorităţii naţionale respective se
face în prima etapă de înscriere, aplicând criteriile generale și
criteriile specifice de departajare elaborate de fiecare unitate de
învățământ, conform prevederilor art. 31.

(4) Prevederile alin. (1), (2) și (3) se aplică în mod similar
pentru unităţile de învățământ cu predare în limba română din
localităţile în care majoritatea unităților de învățământ sunt cu
predare într-o limbă a minorităţilor națonale.

CAPITOLUL X
Înscrierea în învățământul special

Art. 35. — (1) Copiii cu cerințe educaţionale speciale pot fi
înscriși în școlile de masă, în conformitate cu prevederile
prezentei metodologii.

(2) În situațiile în care orientarea școlară impune înscrierea
în învățământul special, părinţii se adresează școlii de
circumscripție sau CJRAE/CMBRAE, de la care primesc
informațiile necesare pentru înscrierea în învățământul special.

Art. 36. — (1) Înscrierea copiilor cu cerințe educaţionale
speciale în învățământul special se face direct la unitatea de

oi?" Aa "200 III

VU PI PI CVORUIE 10 GL IV i. 0 Pi).

(4) Toţi copiii care au orientarea școlară pentru învățământul

special vor fi îinmatriculaţi conform solicitării.
CAPITOLUL XI
Înscrierea în învățământul particular

Art. 37. — (1) inspectoratele școlare solicită unităţilor de
învățământ particular autorizate sau acreditate date referitoare
la oferta de locuri pentru clasa pregătitoare.

(2) Pentru a asigura cuprinderea tuturor copiilor care
necesită înscrierea în învățământul primar în anul școlar 2021—
2022 într-o unitate de învățământ, la solicitarea unităţilor de
învățământ particular autorizate sau acreditate, inspectoratele
școlare includ oferta unităților de învățământ particular în
aplicața informatică utilizată pentru înscrierea copiilor în clasa
pregătitoare și o comunică școlilor din învățământul de stat.

(3) Fiecare unitate de învățământ are obligația de a oferi, la
solicitarea părinţilor, inclusiv informați referitoare la unităţile de
învățământ particular autorizate sau acreditate care au în oferta
educaţională clase pregătitoare.

(4) Unităţile de învățământ de stat oferă părințior informații
doar despre acele unităţi de învățământ particular care au
transmis informațiile necesare către inspectoratele școlare.

Art. 38. — (1) Înscrierea copiilor în unitățile de învățământ
particular care au solicitat includerea ofertei lor de școlarizare
în aplicaţia informatică utilizată pentru înscrierea copiilor în clasa
pregătitoare se face prin completarea și validarea cererii-tip de
înscriere și respectarea procedurilor prevăzute în prezenta
metodologie.

(2) Înscrierea copiilor în unităţile de învățământ particular
prevăzute la alin. (1) se face în prima etapă de înscriere.

(3) În cazul în care, din diferite motive, copilul nu este
înmatriculat la unitatea de învățământ particular solicitată,
acesta poate fi înscris la școala de circumscripție, dacă părintele
a bifat opțiunea de întoarcere la școala de circumscripție
prevăzută la art. 14 alin. (6), sau, în caz contrar, participă la a
doua etapă de înscriere.

Art. 39. — (1) În cazul în care părintele dorește înscrierea la
o unitate de învățământ particular care nu a optat pentru
includerea ofertei sale de școlarizare în aplicaţia informatică,
înscrierea se face de către părinte în conformitate cu procedurile
stabilite de unitatea de învățământ.

(2) La încheierea tuturor etapelor de înscriere, unitățile de
învățământ particular menţionate la alin. (1) au obligaţia de a
introduce în Sistemul informatic integrat al învățământului din
România (S///R) toţi elevii inmatriculați.

CAPITOLUL XII
Înscrierea în unitățile de învățământ care au în ofertă
clase organizate conform reglementărilor specifice
alternativelor educaționale

Art. 40. — (1) Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare la
unitățile de învățământ care au în ofertă clase organizate
conform reglementărilor specifice alternativelor educațonale,
denumite în continuare unități de învățământ alternativ, se face
de către părinte/tutorele legal instituit/imputernicitul legal în
conformitate cu propriile opţiuni, cu numărul de locuri acordat
cipa la procedunie prevăzute de prezenta metodologie.

(4) Unităţile de învățământ altemativ de stat, precum și cele
particulare autorizate sau acreditate care doresc să fie incluse
în aplicaţia informatică pentru înscrierea în casa pregătitoare
stabilesc criteriile specifice de departajare, în conformitate cu
prevederile prezentei metodologii.

(5) Fiecare unitate de învățământ are obligaţia de a oferi, la
solicitarea părinţilor, informaţii referitoare la unităţile de
învățământ altemativ autorizate sau acreditate din
județmunicipiul București care au în ofertă clase pregătitoare și
care îndeplinesc condiţiile precizate la alin. (2) și (3).

Art. 41. — (1) În cazul unităților de învățământ alternativ de
stat care au constituită circumscripție școlară se parcurg etapele
de înscriere prevăzute de prezenta metodologie.

(2) În cazul unităților de învățământ alternativ de stat care nu
au constituită circumscripție școlară, părinţii se adresează
pentru înscriere unității de învățământ dorite. Înscrierea copiilor
în clasa pregătitoare la aceste unități de învățământ se face în
prima etapă de înscriere.

(3) În cazul în care, din diferite motive, copilul nu este
înmatriculat la unitatea de învățământ alternativ solicitată,
acesta este înscris la școala de circumscripție, dacă părintele a
bifat opțiunea de întoarcere la școala de circumscripție
prevăzută la art. 14 alin. (6), sau, în caz contrar, participă la a
doua etapă de înscriere.

Art. 42. — Înscrierea la unităţile de învățământ alternativ
particulare se face în conformitate cu prevederile prezentei
metodologii referitoare la înscrierea în învățământul particular.

Art. 43. — La încheierea tuturor etapelor de înscriere,
unitățile de învățământ alternativ a căror ofertă nu a fost inclusă
în aplicaţia informatică au obligaţia de a introduce în SIIIR toți
elevii îinmatriculați, pentru fiecare alternativă educațională.

CAPITOLUL XIII
Coordonarea procesului de înscriere a copiilor
în învățământul primar

Art. 44. — (1) Coordonarea, la nivel naţional, a procesului de
înscriere a copiilor în învățământul primar este asigurată de
Comisia națională.

(2) Comisia naţională se compune din:

a) președinte — secretar de stat;

b) vicepreședinți — personal cu funcții de conducere din ME;

c) 1—3 secretari — inspectori de specialitate din ME;

d) 4—5 membri — directori și inspectori de specialitate
din ME.

(3) Componenţa nominală a Comisiei naționale se stabilește
prin ordin al ministrului educației.

Art. 45. — Atribuţile Comisiei naţionale sunt următoarele:

a) coordonează procesul de înscriere a copiilor în
învățământul primar, urmărind respectarea prevederilor
prezentei metodologii;

b) stabilește modelul cererii-tip de înscriere, îl transmite
comisiilor judeţene/a municipiului București și asigură aplicația
informatică pentru înscrierea copiilor în învățământul primar;

c) instruiește președinții comisiilor judeţene/a municipiului

București;
d) elaborează și transmite inspectoratelor școlare
AA smâinâimia dansi O OEasnasenată

a SR ORI OMORI ORASE A 0 N OO ap

1) convoează ȘI ingruma acțunie legate ge inscnerea
copiilor în învățământul primar în județele țării, urmărind
respectarea prevederilor prezentei m

9) procesează cererile-tip de înscriere, cu ajutorul aplicaţiei
informatice, și realizează repartizarea la școala de circumscripție
a copiilor ai căror părinți/tutori legal instituiți/imputerniciţi legali
au solicitat acest lucru în cererea-tip. Transmite inspectoratelor
școlare și unităţilor de învățământ lista candidaţilor admiși și a
numărului de locuri disponibile, după repartizarea acestor
candidați;

h) poate numi delegaţi ai Comisiei naţionale care să
controleze și să îndrume activitatea comisiilor județene/a
municipiului București și a comisiilor de înscriere din unităţile de
învățământ;

i) analizează desfășurarea procesului de înscriere a copiilor
în învățământul primar la nivel naţional, pe baza rapoartelor
elaborate de comisiile județene/a municipiului București de
înscriere, și prezintă concluziile acestei analize conducerii ME;

|) propune ministrului educaţiei modificări ale metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar.

Art. 46. — (1) Coordonarea la nivel judeţean/al municipiului
București a procesului de înscriere a copiilor în învățământul
primar este asigurată de comisia județeană/a municipiului
București.

(2) Comisiile judeţene/Comisia Municipiului București
organizează comisii de înscriere în unităţile de învățământ.

Art. 47. — (1) Comisia județeană/a municipiului București
este numită prin decizie a inspectorului școlar general și este
compusă din:

a) președinte — inspectorul școlar general sau un inspector
școlar general adjunct;

b) secretari — 1—3 inspectori școlari;

c) membri — 1—$5 inspectori școlari, cadre didactice,
informaticieni, operatori PC, secretari.

(2) În situaţii bine justificate, numărul de secretari și de
membri ai comisiei judeţene și ai Comisiei Municipiului București
poate fi suplimentat, prin decizie a inspectorului școlar general.
Decizia se comunică Comisiei naţionale.

(3) Inspectorii școlari pentru învățământ primar și pentru
învățământul preșcolar, informaticianul inspectoratului și, după
caz, inspectorul de limba și literatura maternă/inspectorul pentru
minorităţi fac parte din comisia menţionată la alin. (1).

(4) Comisiile județene și Comisia Municipiului București au
următoarele atribuţii:

a) organizează, monitorizează și răspund de modul de
desfășurare a acţiunilor de înscriere a copiilor în învățământul
primar, în judeţul respectiv/municipiul București, în conformitate
cu prevederile legale și ale prezentei metodologii;

b) răspund de transmiterea prezentei metodologii și a tuturor
reglementărilor privitoare la înscrierea copiilor în clasa
pregătitoare în unităţile de învățământ care școlarizează nivelul
de învățământ preșcolar și primar;

c) răspund de asigurarea cadrului pentru informarea cadrelor
didactice, a părinţilor și a publicului larg cu privire la acţiunile de
înscriere a copiilor în învățământul primar;

d) elaborează, împreună cu directorii unităţilor de
învățământ, un plan de măsuri pentru pregătirea și organizarea
înscrierii copiilor în învăţământul primar; acest plan cuprinde, în

Pt pe ie gi „9 Soga et Pa „e e e ePaper
ISA ICI CE UCPUIS AA NUI PI GV CUGIRU ICI PCU NUII, ȘI
anunţă unităților de învățământ numărul de locuri acordate
pentru clasa pregătitoare;

f) introduc în aplicația informatică numărul de locuri
disponibile pentru fiecare unitate de învățământ, conform
planului de școlarizare aprobat, respectiv conform datelor
furnizate de unitățile de învățământ particular;

g) asigură crearea unei baze de date la nivelul fiecărei unități
de învățământ și la nivel judeţean, care conţine datele personale
ale copiilor ce urmează să fie cuprinși în clasa pregătitoare, așa
cum sunt acestea trecute în cererea-tip de înscriere,
coordonează completarea bazei de date și se asigură că au fost
luate măsuri privind securitatea și confidenţialitatea datelor;

h) avizează deciziile emise de directorii fiecărei unităţi de
învățământ care are clase pregătitoare cu privire la comisia de
înscriere formată din directori, profesori, operatori PC, secretari,
care să asigure buna desfășurare a operaţiunilor legate de
crearea bazei de date pentru repariizarea copiilor în clasa
pregătitoare;

i) instruiesc persoanele care fac parte din comisiile de
înscriere din unităţie de învățământ;

|) analizează criteriile specifice de departajare, propuse de
consiliile de administraţie din unităţile de învățământ;

k) transmit către fiecare unitate de învăţământ modelul
electronic al cererii-tip de înscriere și îndrumă operaţiile de
completare a acestora, de verificare a cererilor-tip listate din
calculator și de corectare a eventualelor erori;

|) elaborează proiectul procedurii specifice de repariizare a
copiilor pe locurile disponibile în a doua etapă de înscriere în
clasa pregătitoare și îl supune aprobării consiliului de
administrație al ISJ/ISM3; comunică procedura unităţilor de
învățământ și o afișează pe site-ul inspectoratului; informează
comisia naţională din cadrul ME cu privire la această procedură;

m) elaborează proiectul procedurii privind repartizarea
elevilor înscriși în unitatea de învățământ în clasele pregătitoare
aprobate acesteia, cu respectarea criteriilor prevăzute la art. 51
alin. (4); comunică procedura unităților de învățământ și o
afișează pe site-ul/avizierul unităţilor de învățământ și pe site-ul
inspectoratului școlar;

n) centralizează și soluţionează cererile părinţilor ai căror
copii nu au fost înscriși la vreo unitate de învățământ, după
finalizarea celei de-a doua etape de înscriere;

0) asigură, conform prevederilor prezentei metodologii,
instituirea și funcţionarea unei linii telverde, la care părinţii și alte
persoane interesate pot obține gratuit informații referitoare la
cuprinderea copiilor în îmvățământul primar;

p) numesc reprezentanţi ai comisiei judeţene/a municipiului
București care să țnă permanent legătura cu presa, pentru a
oferi informații corecte și actualizate despre înscrierea copiilor în
învățământul primar, inclusiv posibilitatea de informare la
telverde și numărul acestuia;

q) la sfârșitul fiecărei etape de înscriere, coordonează
afișarea în fiecare unitate de învățământ și pe site-ul ISJ/ISM3
a listei copiilor înmatriculaţi, cuprinzând numele și prenumele
acestora și locurile rămase disponibile;

r) pot numi delegaţi ai comisiei județene/a municipiului
București care să controleze și să îndrume activitatea comisiilor
de înscriere din unităţile de învățământ;

s) controlează respectarea prevederilor prezentei
metodologii în toate unităţile de învățământ din județ/municipiul

Pta „ciutacu, otita „citata... ip, m aa

u) elaborează și transmit ME raportul cu privire la modul de
desfășurare a procesului de înscriere a copiilor în învățământul
primar, în termen de 10 zile de la încheierea ultimei etape de
înscriere, și propun eventuale modificări ale prezentei
metodologii.

(5) La ședințele comisiei județene/a municipiului București
participă persoana responsabilă cu linia telverde, informând
comisia referitor la toate aspectele semnalate pe această cale.

Art. 48. — (1) Comisia de înscriere din unitatea de
învățământ este alcătuită din:

a) președinte — directorul sau directorul adjunct al unității de
învățământ;

b) secretar — secretarul-șet/secretarul unități de învățământ
sau un cadru didactic, în situaţia în care școala nu are un
secretar;

c) membri — 1—7 cadre didactice, informaticieni, secretari
etc.

(2) Comisia de înscriere din unitatea de învățământ are
următoarele atribuţii:

a) asigură informarea părinţilor referitor la prevederile legale,
la procedurile și Calendarul înscrierii în învățământul primar,
respectiv la prelucrarea datelor cu caracter personal în condiții
de maximă siguranță;

b) asigură crearea bazei de date privitoare la candidații
pentru înscrierea în clasa pregătitoare; în acest scop alocă un
număr suficient de calculatoare pentru a asigura fluența
procesului de înscriere la clasa pregătitoare, precum și resursa
umană necesară și competentă pentru operarea pe calculator;

c) verifică documentele depuse la înscriere, în prezența
părinţilor, completează în aplicaţia informatică și/sau validează
cererile-tip de înscriere, cuprinzând datele personale și, după
caz, informaţia necesară pentru asigurarea departajării
candidaţilor proveniți din alte circumscripții;

d) răspunde de transcrierea corectă a datelor în cererile-tip
de înscriere și verifică împreună cu părinţii corectitudinea
informațiilor introduse în aplicaţia informatică; efectuează
corectarea greșelilor sesizate;

e) stabilește și anunţă din timp criteriile de departajare
specifice unității de învățământ, care se aplică în situaţia în care
există mai multe cereri de la părinţi din afara circumscripției
școlare decât locuri rămase libere după înscrierea copiilor din
circumscripția școlară;

f) transmite comisiei județene/a municipiului București, spre
verificare de către consilierul juridic al 1SJ/ISMB, criteriile
specifice de departajare care se aplică în cazul în care există
mai multe solicitări de înscriere a copiilor din afara
circumscripției școlare decât locuri libere;

9) procesează, pe baza informaţiilor din cererile-tip de
înscriere și din documentele depuse de părinţi, cererile de
înscriere ale celor care au domiciliul în afara circumscripției
școlare și solicită înscrierea la respectiva unitate de învățământ
pe locurile rămase libere; admit sau resping cererile acestora,
prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare, și
propune consiliului de administraţie al unității de învățământ lista
candidaţilor admiși, spre validare;

„709 SINE VA, imite oii Deci MR PARDON OO, dep E
pentu a solicita intormații reterntoare la
învățământul primar;

|) afișează, în termenul stabilit de prezenta metodologie,
listele cuprinzând numele și prenumele copiilor înmatriculați la
clasa pregătitoare;

k) elaborează și transmite inspectoratului școlar raportul cu
privire la modul de desfășurare a procesului de înscriere a
copiilor în învățământul primar, în termen de 5 zile de la
încheierea ultimei etape de înscriere, și propune eventuale
modificări ale prezentei metodologii.

CAPITOLUL XIV
Dispoziţii finale

Art. 49. — Prezentarea de înscrisuri false la înscrierea în
clasa pregătitoare se pedepsește conform legii și atrage
pierderea locului obținut prin fraudă.

Art. 50. — Persoanele vinovate de transcrierea eronată a
datelor personale ale copiilor sau de nerespectarea prevederilor
prezentei metodologii vor fi sancţionate disciplinar, administrativ,
civil sau penal, după caz.

Art. 51. — (1) Se interzice unităţilor de învățământ de stat să
instituie taxe sau să solicite părinţilor alte foloase pentru a
realiza înscrierea copiilor în clasa pregătitoare.

(2) Se interzice colectarea sau favorizarea acţiunii de
colectare a unor fonduri materiale sau bănești de la părinţi care
solicită înscrierea în învățământul primar.

(3) Personalul din învățământ care, în procesul de înscriere
a copiilor în clasa pregătitoare, săvârșește fapte de natură
penală sau care manifestă neglijență în îndeplinirea atribuţiilor
ce îi revin este sancționat în conformitate cu prevederile
legislaţiei în vigoare.

(4) Constituirea formațiunilor de elevi în clasa pregătitoare
se face după finalizarea procesului de înscriere, conform
calendarului, în baza procedurii aprobate de consiliul de
administraţie, cu respectarea criteriilor de transparenţă, echitate,
nondiscriminare și incluziune.

Art. 52. — (1) Unităţile de învățământ cu program integrat de
artă și sportiv care, potrivit reglementărilor în vigoare, pot
organiza programul integrat începând cu învățământul primar
pot școlariza elevi în învățământul de artă și sportiv începând
cu dasa |.

(2) Înscrierea copiilor în clasa | cu program integrat de artă

și sportiv se face în conformitate cu legislaţia în vigoare care
e orb de organizarea și funcţionarea învățământului
vocaţional de arte și sportiv.

(3) În scopul asigurării continuității școlarizării copiilor într-o
unitate de învățământ, respectiv formaţiune de studiu, unităţile
de învățământ menţionate la alin. (1), care au în ofertă clasă
pregătitoare, pot organiza testarea aptitudinilor copiilor care ar
putea parcurge, începând cu clasa |, program integrat de artă
sau sportiv, chiar înainte de înscrierea acestora la clasa
pregătitoare.

(4) Înscrierea în clasa pregătitoare la unităţile de învățământ
menţionate la alin. (3) se face în prima etapă de înscriere.

(5) Copiii care nu promovează testele de aptitudini
menţionate la alin. (3), dar care îndeplinesc condiţiile prevăzute
de prezenta metodologie pot fi r-ga în clasa pregătitoare în
unitatea de învățământ respectivă. În acest caz, părinții vor fi

cuprinderea copiilor in

inclusiv documentele elaborate de comisiile de inscnere din
unităţile de învățământ sau documentele depuse pentru
înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, și iau măsurile care se
impun pentru respectarea legalităţii și asigurarea drepturilor
egale pentru toți copiii.

(2) La cererea scrisă a părintelui, adresată comisiei
judeţene/a municipiului București, ISJ/ISMB soluţionează, în
interesul superior al copilului, situaţiile excepţionale care
necesită amânarea înscrierii în învățământul primar sau pe cele
care nu se încadrează în Calendarul înscrierii în învățământul
primar.

(3) În situaţia în care validarea cererii-tip de înscriere se face
în baza declaraţiei pe propria răspundere, părinţii au obligaţia
de a prezenta în format fizic documentele care au stat la baza
înscrierii în învățământul primar în termen de maximum două
săptămâni de la începerea cursurilor. Prezentarea de înscrisuri
false se pedepsește conform legii și atrage pierderea locului
obținut prin fraudă.

Art. 54. — Comisiile judeţene/Comisia Municipiului București,
precum și comisiile de înscriere din unităţile de învățământ pot
solicita autorităţilor în drept verificarea respectării prevederilor
Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind
evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale
cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările
ulterioare.

Art. 55. — (1) Comisia naţională verifică, direct sau prin
delegaţii săi, respectarea prezentei metodologii și ia măsurile
care se impun pentru respectarea acesteia.

(2) Inspectoratele școlare judeţene/Inspectoratul Școlar al
Municipiului București, centrele judeţene de resurse și asistență
educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și
Asistență Educaţională și unităţile de învățământ asigură
respectarea măsurilor igienico-sanitare, în contextul pandemiei
cu noul coronavirus.

Art. 56. — Comisia naţională poate solicita ministrului
educației, în situații justificate, modificări ale calendarului
înscrierii.

Art. 57. — (1) În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1)
lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 2016/6789 al Parlamentului
European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia
persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu
caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de
abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind
protecţia datelor), datele personale sunt păstrate într-o formă
care permite identificarea persoanelor vizate pe o perioadă care
nu depășește perioada necesară îndeplinirii scopului în care
sunt prelucrate datele.

(2) Listele referitoare la înscrierea copiilor în învățământul
primar în anul școlar 2021—2022 sunt publice pe paginile de
internet ale unităţilor de învățământ. Inspectoratele vor lua toate
măsurile pentru eliminarea acestora de pe site-ul unităţilor de
învățământ sau al inspectoratului școlar în termen de cel mult
30 de zile de la finalizarea etapelor de înscriere prevăzute în
Calendarul înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar

(3) Listele în format letric rămân afișate la avizierul unităților
de învățământ până cel târziu la data începerii anului școlar
DUAMNA/DUMNULE DIRELIUR,

Subsemnatul/Subsemnata,
localitatea ...

domiciliat(ă) în

bl. ....., sc...., ap. ....., judeţul/sectorul .. NE. sis
nr. de telefon! .. Sate 0 NONE (00 OPRIRE acc a a a aaa „ părintele/tutorele
legal instituiv/reprezentantul legal al copilului . născut la data de .....................,

solicit eliberarea recomandării de înscriere a acestuia în anul școlar 2021—2022 în clasa pregătitoare, în
conformitate cu prevederile Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar
2021—2022, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 3.473/2021.

Menţionez că fiul meu/fiica mea ..
anul școlar 2020—2021 la

„.. este înscris(ă) în

(unitatea de învățământ)

Solicit obținerea recomandării prin:

D ridicare de la sediul unităţii de învățământ;

D prin transmitere pe e-mailul ................munnene eee E
D prin poștă la adresa menţionată mai sus.

NOTĂ
Prezenta cerere se depune/se transmite la unitatea de învățământ cu nivel preșcolar frecventată de
copil.

* Completarea acestul câmp nu este obligatorie. Se completează în mod obăgatoriu dacă solicitantul doreşte să otiină
recomandarea prin ridicare de la sediul unităţii de învățământ

2 Completarea acestui câmp nu este obligatorie. Se completează în mod obligatoriu dacă solicitantul dorește să obțină
recomandarea prin transmiterea recomandări prin e-mail.

Unitatea de învățământ ...................mmmeroceeeeneeeeezee prelucrează datele dumneavoastră personale în
conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecția datelor, în calitate de operator, în
conformitate cu prevederile specifice aplicabile: Ordinul ministrului educației nr. . seiesasi

Datele dumneavoastră cu caracter personal sunt prelucrate pentru îndepinirea obligațiilor. legale
domiciliată) în

Deca BD Ș
nr. de telefon d „parntelerure
legal instituit/reprezentantul legal al copilului . „născut la data de ..
solicit evaluarea nivelului de dezvoltare a acestui în anul școlar 2021 —20
pregătitoare, în conformitate cu prevederile Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul pn mi
pentru anul școlar 2021—2022, aprobată a Ordinul ministrului ie nr. 3.473/2021.

Menţionez faptul că fiica mea/fiul meu . Pete za „se află în următoarea situațe:
D nu a frecventat grădinița;

D s-a întors din străinătate.

NOTĂ

Prezenta cerere se depune/se transmite la centrul județean de resurse și asistență
educaţională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistenţă Educaţională, după caz.

Unitatea de învățământ ................mmmunannneneneeoeeeeneee prelucrează datele dumneavoastră personale în
conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecţia datelor, în calitate de operator, în
conformitate cu prevederile specifice aplicabile: Ordinul ministrului educației nr. . 7 e

Datele dumneavoastră cu caracter personal sunt prelucrate pentru indeplinirea obligațiilor legale
care Îi revin operatorului, conform art. 6 alin. (1) lit. c) și e) din Regulamentul general privind protecția
datelor.

ANEXA Nr 3
ia motodoioale
Ni scos lia 2027
DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
Subsemnatul/Subsemnata, „ părintele/tutorele legal
instituitreprezentantul legal al copilului să ear = ard în
localitatea nr.

- ap. legiti
declar pe propria răspundere că datele și informaţiile cuprinse în cererea-tip de înscriere în învățământul
primar sunt corecte.

Totodată, declar că am înțeles următoarele:

* validarea cererii de înscriere se face numai în baza documentelor la care tace referire cererea-tip
de înscriere, transmise în copie simplă prin e-mail sau prin poștă, conform Calendarului inscrierii în
învățământul primar pentru anul școlar 2021—2022, aprobat prin Ordinul ministrului educației

* la data comunicată de inspectoratul școlar/unitatea de învățământ voi prezenta la
secretariatul unității de învățământ documentele care au stat la baza înscrierii fiicei mele/fiului
TIND cc o RC NIN a ac a în învățământul primar, inclusiv avizul de la medicul de
familie/medicul școlar din care rezultă faptul că fiica mea/fiul meu este aptă/apt de școală.

Cunoscând prevederile Codului penal privind falsul în declarații, declar pe propria răspundere și
sub sancţiunea nulităţii înscrierii faptul că datele din prezenta cerere de înscriere sunt reale.

Semnătura... Data...
Unitatea de invațamânt ...........mamnnnneeee prelucrează datele dumneavoastră personale în

conformitate cu prevederile Regulamentului genera! privind protecția datelor, în calitate de operator, în
conformitate cu prevederile specifice aplicabile: Ordinul ministrului educației nr ... K 4
Data-limită Perioada

Evenimentul

Pregătirea înscrierii în învățământul primar

17 marție 2021

Afișarea circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare propus, respectiv numărul de
clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă
există, și pe site-ul inspectoratului școlar

Afișarea, la sediul fiecărei unități de învățământ și pe site-ul acesteia, dacă există, sau pe
site-ul inspectoratului școlar, pentru unităţile de învățământ care nu au site propriu, a
informaţiilor care permit părinţilor să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din
cadrul unităţii, cum ar fi: posibilitatea organizării procesului de învățământ în cadrul unei
grădinițe afiate în structura școlii sau în consorțiu cu școala, posibilitatea organizării
programului Școala după școală, fotografii ale spaţiului în care se desfășoară activitatea la
clasa pregătitoare

18 martie 2021

Postarea pe site-ul CJRAE/CMBRAE a modelului de cerere-tip (anexa nr. 2 la ordin) pentru
evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie—
31 decembrie 2021 inclusiv și care:

* nu au frecventat grădinița;

* s-au întors din străinătate.

Afişarea programului de evaluare a copiilor la avizierul și pe site-ul CJRAE/CMBRAE
Postarea pe site-ul inspectoratelor școlare, respectiv al unităților de învăţământ cu nivel
preșcolar/primar a modelului de cerere-tip (anexa nr. 1 la ordin) pentru evaluarea dezvoltării
copiilor care au frecventat grădinița și care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada
1 septembrie—31 decembrie 2021 inclusiv

19 martie 2021

Anunţarea, prin afișare la sediul unității de învățământ/pe site-ul acestora, a criteriilor
specifice de departajare elaborate de unitățile de învățământ, în urma consultării cadrelor
didactice și a partenerilor sociali — sindicate, consiliu reprezentativ al părinţilor — după
verificarea existenței unor elemente de discriminare de către consilierul juridic al
inspectoratului școlar și aprobate în consiliul de administraţie al unității de învățământ
Anunţarea, prin afișare la sediul unităţii de învățămânvpe site-ul acestora, a listei
documentelor care să dovedească îndeplinirea criteriilor specifice de departajare și a
procedurii privind constituirea formațiunilor de elevi

22 martie—27 aprilie 2021

Evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie—
31 decembrie 2021 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar

* Inregistrarea cererilor transmise/depuse la unităţile de învățământ cu nivel preșcolar pentru
obţinerea recomandării de înscriere în clasa i

* Eliberarea/transmiterea către părinte de către unitatea de învățământ cu nivel preșcolar a
recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz

. a de către CJRAE/CMBRAE a cererilor de evaluare, depusertransmise de

părinţi pentru copiii care îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 7 alin. (1) din ordin

* Planificarea de către CJRAE/CMBRAE a organizării evaluării; afișarea și comunicarea
programării pentru participarea la evaluare

* Desfășurarea evaluării copiilor de către CJRAE/CMBRAE

* Eliberareafransmiterea către părinte de către CJRAE/CMBRAE a recomandării de
înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz

29 aprilie 2021

Transmiterea proceselor-verbale care cuprind listele cu numele copiilor și rezultatele
evaluării, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după
caz, de la unitățile de învățământ preșcolar sau CJRAE/CMBRAE, către comisiile
judeţene/Comisia Municipiului București

Completarea și validarea cererilor-tip de înscriere în învățământul primar

29 martie—28 aprilie 2021

Completarea cererilor-tip de înscriere de către părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții
legali, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor
Depunereaftransmiterea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită
înerrierea rnniilor incluc<iv a rernmarriării rie incrriere în rlaca nrenâătitoare riună ra?
informatice, și repartizarea copiilor la școala de circumscripție

11—18 mai 2021

Procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informaţiilor din cererile-tip de
înscriere și din documentele depuse/transmise de părințittutorii legal instituiți/reprezentanții
legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la
școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor
acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unităţile de învățământ, prin aplicarea criteriilor
generale și specifice de departajare și validarea de către consiliul de administraţie al unității
de învăţământ a listei candidaţilor admiși în această fază

Marcarea, în aplicația informatică, a cererilor-tip de înscriere pentru candidaţii admiși în
această fază

19 mai 2021

Procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației
informatice, și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinț/tutori legal
instituiţ/reprezentanţi legali au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la
școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în
această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție

20 mai 2021

Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților
înmatriculaţi și a numărului de locuri rămase libere

A doua etapă de înscriere în învățământul primar

21 mai 2021

Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii
specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborate de inspectoratul școlar
Informarea Ministerului Educaţiei și Cercetării de către comisia județeană/a municipiului
București cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile,
în etapa a doua. Procedurile vor viza modalități de comunicare și transfer de documente
on-line, după caz.

24 mai—31 mai 2021

Depunerea/ftransmiterea cereni-tip de înscnere la secretariatul unităţii de învățământ aflate
pe prima poziţie dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinţii
copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care
nu au participat la prima etapă

Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziţie în
opțiunile privind înscrierea copiilor

2 iunie—3 iunie 2021

Procesarea la nivelul unităților de învățământ a cererilor-tip de înscriere depuse de
părinți/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali, aplicând procedura specifică elaborată de
inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita
locurilor disponibile

Completarea în aplicaţia informatică a datelor din cererile-tip de înscriere pentru candidații
înscriși în această etapă

4 iunie 2021

Afişarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa
pregătitoare

1 septembrie—10 septembrie 2021

Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/tutorilor legal
instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de
învățământ

Soluţionarea de către inspectoratul școlar a oricărei alte situaţii referitoare la înscrierea în
învăţământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului

PRECIZĂRI PRIVIND EVALUAREA DEZVOLTĂRII COPIILOR
PENTRU ÎNSCRIEREA ÎN CLASA PREGĂTITOARE, ÎN ANUL ȘCOLAR 2021 — 2022

„. CENTRUL DE EVALUARE A DEZVOLTĂRII COPIILOR care împlinesc vârsta de 6 ani în
perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2021, inclusiv, şi care nu au frecventat grădinița /
s-au întors din străinătate, în vederea înscrierii în învățământul primar, pentru anul şcolar
2021 — 2022, pentru judeţul Constanta, este sediul CJRAE Constanţa, bulevardul Mamaia,
nr. 193 (fost 197), Constanţa.

„ Părinţii/ tutorii legal instituiți / reprezentanţii legali vor face programare pentru realizarea
evaluării dezvoltării copiilor, telefonic, la numărul de telefon 0341451783, de luni până vineri, în

intervalul orar 9.00 — 16.00, sau la adresa de e-mail cjrae_ct/i yahoo.com.

. Evaluarea preşcolarilor se va realiza, în baza programărilor stabilite, în perioada 22 martie —
27 aprilie 2021, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 — 18.00 (conform Calendarului
înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021 — 2022, ANEXA nr. 2 la Ordinul M.E.
Nr. 3473/10.03.2021 privind aprobarea Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul
primar pentru anul şcolar 2021 - 2022 şi a Calendarului înscrierii), în centrul menţionat la

punctul 1.

.„. CIRAE Constanţa asigură — la solicitarea părinților/ tutorilor legal instituiţi/ reprezentanţilor
legali — serviciile de evaluare a dezvoltării copiilor, inclusiv după încheierea perioadei de
evaluare prevăzute în Calendarul înscrierii în învățământul primar. (conform art. 33 (4) din

Metodologie).

Cererea-tip este disponibilă accesând link-ul http://cjraect.ro/noutati/202.1/03/18/precizari-

privind-evaluarea-dezvoltarii-copiilor-pentru-inserierea-in-clasa-pregatitoare-in-anul-scolar-

2021-2022/ sau poate fi preluată de la secretariatul CIJRAE Constanţa.

În vederea realizării evaluării copiilor, părinţii/tutorii legal instituiţi/ reprezentanții legali se vor

prezenta la evaluare cu certificatul de naştere al copilului în original/copie.

Evaluarea copilului se va realiza în prezenţa părintelui/tutorelui legal instituit / reprezentantului

legal care îl însoţeşte.

Rezultatul evaluării va fi comunicat în scris, în aceeaşi zi, părintelui care a solicitat evaluarea —

conform Ordinului ME Nr. 3473/10.03.2021 —, sub forma unei Recomandări.

Rezultatul evaluării nu poate fi contestat — conform Ordinului ME Nr. 3473/10.03.2021.

Recomandarea emisă de CIRAE Constanţa constituie un document necesar la înscrierea în clasa
pregătitoare a copiilor născuţi în perioada 1 septembrie — 31 decembrie 2015, care nu au

frecventat grădinița / s-au întors din străinătate, alături de celelalte documente precizate de

Metodologie.

Coordonator CJAP,

Prof. consilier școlar Laura Elena SECU
Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa
B-dul Mamaia, nr. 193, Constanţa
Tel/Fax: 0341.451.783
e-mail: cjrae_ct@yahoo.com
web: www: cjraect.ro

Anexa nr. 2 la Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar

DOAMNĂ DIRECTOR,

Subsemnatul/Subsemnata, ............................................................................, domiciliat(ă) în
localitatea ..........................................................., str. ......................................................, nr. ....,
bl. ......., sc. ......, ap. ......, judeţul/sectorul ........................................., legitimat(ă) cu .......
seria ..........., nr............... , nr. de telefon ........................................., adresă de
e-mail............................................................, părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal
al copilului ............................................................................................., născut la data de
......................................, solicit evaluarea nivelului de dezvoltare a acestuia, în vederea înscrierii în
anul şcolar 2021 – 2022 în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile Metodologiei de
înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021 – 2022, aprobată prin Ordinul
ministrului educaţiei nr. 3473/10.03.2021.
Menţionez faptul că fiica mea/fiul meu .................................................................... se află în
următoarea situaţie:

 nu a frecventat grădiniţa;
 s-a întors din străinătate.

Semnătura:.................................. Data .................................

NOTĂ:
Prezenta cerere se depune/ se transmite la Centrul Județean de Resurse şi Asistenţă
Educaţională Constanța (CJRAE Constanța).

CJRAE Constanța prelucrează datele dumneavoastră personale în conformitate cu prevederile
Regulamentului general privind protecția datelor, în calitate de operator, în conformitate cu prevederile specifice
aplicabile: Ordinul ministrului educației nr. 3473/10.03.2021.
Datele dumneavoastră cu caracter personal sunt prelucrate pentru îndeplinirea obligațiilor legale care îi
revin operatorului, conform articolului 6 alin. (1) litera c) și e) din Regulamentul general privind protecția datelor.

PREGAIIILOARE IN ANUL ȘCOLAR

PO-ISJ.CT-CIŞ-32

PROCEDURĂ OPERAȚIONALĂ

PRIVIND

SOLUŢIONAREA SITUAŢIILOR EXCEPŢIONALE REFERITOARE LA ÎNSCRIEREA
COPIILOR ÎN CLASA PREGĂTITOARE ÎN ANUL ŞCOLAR 2021 - 2022

COD: PO-ISJ.CT-CIŞ-32

Nr. înreg.: 1567A/ 26.03.2021

ELABORAT | VERIFICAT AVIZAT APROBAT EDIŢIA REVIZIA
Inspectori Inspector Inspector inspector 1 1]
școlari, Școlar Școlar Școlar
Director General General General
CJRAE Adjunct Adjunct
Prof. Prof. Anca Prof. Prof. Mihai
Cabrancoa luliana Floriana Sorin
tuiia-Cp st Dragomir Petre
Prof. Farcaș
Prof.
Ermolaev
lrina
Saua)?
PREGĂTITOARE ÎN ANUL ŞCOLAR

PO-ISJ.CT-CIȘ-32

2. INDICATORUL APROBĂRILOR ŞI AL REVIZIILOR

NR | Revizia/ Numărul Conţinutul Nume, prenume și semnătură
ş Data capitolului | modificării
CR | aplicării și al — _ =
T paginilor Elaborat Verificat | Avizat Aprobă
revizuire
1. 17.03.2021 | Procedura | Ediţia | Inspectori Inspector | Inspector | Inspector
completă şcolari, Şcolar Şcolar Şcolar
General | General | General,
Prof. Adjunct, | Adjunct,
Cabrancea Prof.
lulia-Cristina Prof. Sorin
4 Anca Prof. Mihai
tă luliana Floriana
Prof. F Dragomir Petre
Laur
Director d J /
CJRAE,
Prof. «
Ermolaev
jrina +
3. ScoP

Prezenta procedură prezintă modul de soluţionare a situațiilor excepționale care necesită
amânarea înscrierii în învățământul primar și a celor care nu se încadrează în Calendarul

înscrierii în învățământul primar.

4. DOMENIUL DE APLICARE A PROCEDURII OPERAŢIONALE

Aplicabilitatea procedurii începe după aprobarea ei, prin hotărârea consiliului de
administrație al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.
Principalele activităţi de care depinde şi/sau care depind de activitatea procedurală:
a). Această activitate depinde de activitatea:
e Membrilor Comisiei Judeţene de înscriere în învățământul primar 2021 — 2022
+ Profesorilor consilieri școlari din cadrul CJRAE Constanţa
PREGĂTITOARE ÎN ANUL ȘCOLAR

PO-ISJ.CT-CIŞ-32

b). De această activitate depind, în cadrul activităţii efectuate:
e Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat
e Membrii consiliilor de administraţie ale unităţilor de învățământ preuniversitar de stat
e Membrii comisiilor de înscriere în învățământul primar 2021 — 2022 din unitățile de
învăţământ preuniversitar de stat.

c).Această activitate depinde de furnizarea datelor de la:
e Profesorii consilieri şcolari din cadrul CJRAE Constanţa;
e Unităţile de învățământ din judeţul Constanţa;
e Părinţii/tutorii legali instituiți/reprezentanți legali ai copiilor care urmează să înceapă
clasa pregătitoare în anul şcolar 2021 — 2022.

d). De această activitate beneficiază următoarele compartimente:
e Membrii Comisiei judeţene de înscriere în învățământul primar 2021 — 2022;
e Membrii Comisiei de înscriere în învățământul primar 2021 — 2022 din unitățile de
învățământ preuniversitar de stat;
+ Membrii Consiliilor de Administraţie ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.

5. DOCUMENTE DE REFERINŢĂ

a). Legislaţie primară

- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul Secretariatului General al Guvernului nr. 600/2018 privind aprobarea Codului
controlului intern managerial al entităților publice.

b). Legislaţie secundară

- OME. nr. 3473/10.03.2021 privind aprobarea Metodologiei de înscriere a copiilor în
învățământul primar pentru anul școlar 2021-2022 și a Calendarului înscrierii;

- O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- O.M.E.N.C.S. nr. 6134/2016 privind interzicerea segregării şcolarilor în unităţile de învățământ.
- Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 430/2004 pentru aprobarea Baremului medical cu afecțiunile
care pot constitui cauze de amânare a începerii școlarizării la vârsta de 6 ani

c). Alte documente, inclusiv reglementări interne ale entității

- Regulamentul cadru de organizare şi funcționare a unităţilor de învățământ preuniversitar
aprobat prin Ordinul nr. 5447/31.08.2020;

- Alte proceduri interne ale Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.
PREGATITOARE IN ANUL ȘCOLAR

PO-ISJ.CT-CIŞ-32

6. DEFINIŢII ŞI ABREVIERI
6.1 DEFINIȚII

TERMENUL

DEFINIŢIA ȘI/SAU ACTUL CARE DEFINEȘTE
TERMENUL (DACĂ ESTE CAZUL)

Procedură operaţională

Prezentarea detaliată, în scris, a tuturor paşilor ce trebuie
urmaţi, modalităţile de lucru şi regulile de aplicat pentru
realizarea activităţilor şi acţiunilor, respectiv activităţile de
control implementate, responsabilitățile şi atribuțiile
personalului de conducere şi execuţie.

Ediţie a unei proceduri
operaţionale

Forma inițială sau actualizată, după caz, a unei proceduri
formalizate, aprobată şi difuzată.

Revizia în cadrul unei

Acțiune de modificare, adăugare, suprimare sau alte

ediții asemenea, după caz, a uneia sau mai multor
componente ale unei ediții a procedurii formalizate,
acţiuni care au fost aprobate şi difuzate.

Transfer Acţiunea de schimbare a unei unități şcolare, a unei

filiere, a unui profil, a unei specializări/calificări
profesionale, a unei forme de învățământ cu alta, din
motive obiective, în vederea continuării studiilor, respectiv
de schimbare a profilului şi/sau a specializării în cadrul
aceleiaşi unităţi de învățământ.

6.2. ABREVIERI

PO — procedură operațională

OMENCS - Ordinul Ministru

lui Educaţiei Naţionale și Cercetării Științifice

OME — Ordinul Ministrului Educaţiei

OG — Ordonanța Guvernului

MEC — Ministerul Educaţiei și Cercetării
ISJ — Inspectoratul Școlar Județean
CJRAE — Centrul Județean de Resurse şi Asistenţă Educaţională

SCMI — Sistemul de Control

Managerial intern

CA — Consiliu de administraţie

E — Elaborare
V — Verificare
Av — Avizare

A — Aprobare
Ap = Aplicare
Ah — Arhivare
PREGĂTITOARE IN ANUL ŞCOLAR

PO-ISJ.CT-CIŞ-32

7. DESCRIEREA PROCEDURII OPERAŢIONALE
7.1. GENERALITĂŢI

În conformitate cu art. 3 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi
completările ulterioare, principiile care guvernează învățământul preuniversitar şi superior,
precum şi învăţarea pe tot parcursul vieții din România sunt, printre altele, principiul echităţii (în
baza căruia accesul la învățare se realizează fără discriminare), principiul egalității de şanse,
principiul transparenţei (concretizat în asigurarea vizibilităţii totale, prin comunicarea periodică şi
adecvată a acestora).

De asemenea, conform art. 3 lit. d). din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi
sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, dispoziţiile Ordonanţei se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau
private, precum şi instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce priveşte sistemul educaţional.

În vederea asigurării aplicării prevederilor mai sus citate, de către unităţile de învățământ
preuniversitar de stat, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a elaborat prezenta procedură.

Procedura operațională a fost elaborată în temeiul dispoziţiilor art. 11, lit. B din
O.M.E.N.C.Ş. nr. 6134/2016 privind interzicerea segregării şcolarilor în unităţile de învățământ,
ale art. 53 alin. (2) precum şi ale art. 33 alin. (4) din Metodologia de înscriere a copiilor în
învățământul primar pentru anul şcolar 2021 — 2022, aprobată prin O.M.E. 3473/10.03.2021.

Aşadar, soluţionarea situaţiilor excepţionale privind înscrierea copiilor în clasa
pregătitoare, în anul şcolar 2021 — 2022, se va realiza cu respectarea strictă a:

- principiilor transparenţei, echităţii, nondiscriminării şi incluziunii enunțate în Legea
Educaţie Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu legislația
în vigoare;

- prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- prevederilor O.M.E.N.C.Ş. nr. 6134/2016 privind interzicerea segregării şcolarilor în
unitățile de învățământ;

- prevederilor O.M.E. nr. 3473/10.03.2021 privind aprobarea Metodologiei de înscriere a
copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021-2022 și a Calendarului înscrierii;

- prevederilor Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 430/2004 pentru aprobarea Baremului
medical cu afecțiunile care pot constitui cauze de amânare a începerii școlarizării la vârsta de 6
ani;

- prezentei proceduri operaţionale.

În vederea unei transparenţe totale a procesului de soluționare a situațiilor excepționale
privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, Inspectoratul Şcolar Județean Constanţa —
prin intermediul Comisiei Județene de înscriere a copiilor în învățământul primar şi al
profesorilor consilieri şcolari din cadrul CJRAE Constanţa - va soluţiona, în interesul superior
al copilului, la cererea scrisă a părinţilor/tutorilor legali instituiți/reprezentanţilor legali ai
PREGATITOARE IN ANUL ŞCOLAR

PO-ISJ.CT-CIŞ-32

copiilor, situațiile excepționale, care necesită amânarea înscrierii în învățământul primar sau
cele care nu se încadrează în Calendarul înscrierii în învățământul primar, în vederea
asigurării egalităţii de şanse a copiilor la educaţie.

7.2. DOCUMENTE UTILIZATE
a). Adrese de comunicare către unitățile de învățământ din județ;
b). Site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.

7.3. RESURSE NECESARE

7.3.1 RESURSE MATERIALE
a). Registrul de intrări — ieşiri al Inspectoratului Şcolar Județean Constanţa

7.3.2. RESURSE UMANE

a). Membrii Comisiei Judeţene de înscriere în învățământul primar 2021 — 2022;

b). Profesorii consilieri şcolari din cadrul CJRAE Constanţa;

c). Membrii Comisiilor de înscriere în învățământul primar 2021 — 2022 din unităţile de
învățământ preuniversitar de stat;

d). Inspectorii şcolari care au în sector unităţi de învățământ cu nivel primar.

7.3.3. RESURSE FINANCIARE

a). Necesare procurării consumabilelor în vederea desfăşurării activitătilor specifice, de către
Comisia Judeţeană de înscriere în învățământul primar 2021 — 2022 şi Comisiile de înscriere
din învățământul primar 2021 — 2022 din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

7.3.4. RESURSE INFORMAŢIONALE

a). Baze de date privind legislaţia aplicabilă
b). Colecţia Monitorul Oficial al României

c). LEGIS.EXE

d). Site-ul ISJ Constanţa https:/Awww.isicta.ro/
e). informațiile care fac obiectul procedurii

f). note de relații, rapoarte şi alte documente.

7.4. MODALITĂȚI DE LUCRU

Nr. | Situaţia excepţională Descrierea operaţiunilor
crt.

1] Situaţiile excepţionale care | 1. Părinții/tutorii legali instituiți/reprezentanții legali ai
necesită amânarea înscrierii | copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la data
în învățământul primar de 31 august 2021, inclusiv, pot solicita amânarea
înscrierii acestora în învățământul primar, depunând
la registratura Inspectoratului Școlar Judeţean
PREGĂTITOARE ÎN ANUL ŞCOLAR

PO-ISJ.CT-CIŞ-32

Constanţa sau trimițând online (la adresa de e-mail
isj-ctaQisicta.ro) sau prin poștă (la adresa
Inspectoratului Școlar Județean Constanţa, str. Mihai
Eminescu, nr. 11, 900664, Constanţa) cererea de
aprobare a amânării înscrierii în învățământul primar
(Anexa 1 la prezenta procedură) și un document
medical din care să reiasă că acesta nu este apt
pentru începerea școlarizării, ca urmare a unei
afecțiuni care poate constitui cauză de amânare a
începerii școlarizării la vârsta de 6 ani, în
conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului
Sănătăţii nr. 430/2004 pentru aprobarea Baremului
medical cu afecțiunile care pot constitui cauze de
amânare a începerii școlarizării la vârsta de 6 ani.

2. Cererea referitoare la situația excepțională care
necesită amânarea înscrierii în învățământul primar
va fi analizată și soluționată de către Comisia
județeană a județului Constanţa de înscriere în
învățământul primar.

3. Răspunsul Comisiei judeţene privind aprobarea
sau respingerea solicitării (Anexa 2 la prezenta
procedură) va putea fi preluat de la registratura
Inspectoratului Școlar Județean Constanţa sau va fi
transmis prin e-mail sau prin poștă, conform
solicitării părinţilor / tutorilor legali
instituiți/reprezentanţilor legali, în acest sens.

Situaţiile excepţionale care
nu se încadrează în
Calendarul înscrierii în
învățământul primar

1. CJRAE Constanţa asigură, la solicitarea părinților/
tutorilor legal instituiți/ reprezentanțilorlegali, serviciile
de evaluare a dezvoltării copiilor, inclusiv după
încheierea perioadei de evaluare prevăzute în
Calendarul înscrierii în învățământul primar.

2. După data de 29.04.2021, părinţii/ tutorii legal
instituiți/ reprezentanții legali ai copiilor care
împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie — 31
decembrie 2021 și care doresc înscrierea acestora
în clasa pregătitoare, în vederea evaluării niveiului
de dezvoltare a copilului, se pot adresa în continuare
unității de învățământ preşcolar pe care copilul a
frecventat-o sau CJRAE Constanţa, în cazul în care
PREGALIL OARE IN ANUL ŞCULAR

PO-ISJ.CT-CIŞ-32

copilul nu a frecventat grădinița sau a revenit din
străinătate.

3. Având în vedere faptul că, din punct de vedere al
nivelului de dezvoltare a copilului, schimbările care
intervin la vârsta de 5 — 6 ani sunt continue, și, în
unele situaţii, alerte, la solicitarea scrisă a părinților/
tutorilor legal instituiți / reprezentanților legali, copiii
născuţi în perioada 1 septembrie 2015 — 31
decembrie 2015, care nu au primit recomandare
pentru înscrierea în clasa pregătitoare pot să se
adreseze unității de învățământ cu nivel preșcolar
(dacă au frecventat grădinița) sau CJRAE Constanţa,
(dacă nu au frecventat grădinița sau au revenit din
străinătate), pentru eliberarea recomandării pentru
înscrierea în învățământulprimar.

4. Părinţii care se adresează CJRAE Constanţa, în
afara calendarului dedicat evaluării dezvoltării
copiilor, vor respecta aceleași precizări transmise
prin adresa 325/18.03.2021, postată la avizierul și pe
site-ul instituției și disponibile accesând link-ul:
http://cijraect.ro/noutati/2021/03/18/precizari-privind-
evaluarea-dezvoltarii-copiilor-pentru-inscrierea-in-

clasa-pregatitoare-in-anul-scolar-2021-2022/

4. Comisia județeană a județului Constanţa de
înscriere în învățământul primar va centraliza și va
soluţiona cererile părinţilor / tutorilor legali instituiţi/
reprezentanților legali ai copiilor care nu fost înscrişi
la vreo unitate de învățământ până la data de 31
august 2021, în perioada 1 — 10 septembrie 2021.

5. În aceeași perioadă (1 — 10 septembrie 2021),
Comisia judeţeană a judeţului Constanţa de înscriere
în învățământul primar va soluţiona oricare altă
situaţie referitoare la înscrierea în învățământul
primar, având în vedere, cu prioritate, interesul
superior al copilului.
PREGA LILI OARE IIN ANUL ȘCULARK

PO-ISJ.CT-CIŞ-32

8. DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE

Prezenta procedură se aduce la cunoștință inspectorilor școlari, profesorilor consilieri
şcolari, se afișează pe site-ul Inspectoratului Școlar Judeţean Constanţa și pe site-ul CJRAE
Constanţa, cât și la loc vizibil, în fiecare unitate de învățământ preuniversitar cu ciclu primar.
FREGA 11 1 OALE IIN ANUL PCULAL:

PO-ISJ.CT-CIŞ-32

Anexa 1
Domnule Președinte
al Comisiei judeţene de la nivelul judeţului Constanţa de înscriere a copiilor în învățământul

primar,
Subsemnata/subsemnatul, ;
cu domiciliul în localitatea „ județul str.
„Nr. „bl. „Sc. „ap. „tel. ,
mama/ tatăl/tutorele legal instituit/reprezentantul legal al
minorului/minorei „născută la data de

„vă rog să aprobați AMANAREA înscrierii acestuia/acesteia în
învățământul primar în anul școlar 2021 — 2022, în conformitate cu prevederile art. 53 (2) din
OME nr. 3473/10.03.2021 privind aprobarea Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul
primar pentru anul școlar 2021 — 2022 și a Calendarului înscrierii.

Anexez prezentei documentul medical nr. A „ eliberat de
„din care rezultă faptul că minorul/minora nu este apt(ă)
pentru înscrierea în învățământul primar, în anul școlar 2021 — 2022.

Solicit obținerea răspunsului dumneavoastră prin:
DI ridicare de la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanţa;

DI transmitere la adresa de e-mail

LI transmitere prin poștă, la adresa menţionată mai sus.
Semnătura Data

DI Sunt de acord ca datele mele cu caracter personal să fie prelucrate de unitatea de
învățământ și ISJ Constanţa, în vederea soluționării cererii de înscriere a minorului.

CI Sunt de acord ca datele cu caracter personal ale minorului să fie prelucrate de unitatea de
învățământ și ISJ Constanţa, în vederea soluționării prezentei cereri.

Dl Sunt de acord cu prelucrarea ulterioară a datelor mele cu caracter personal în scopuri de
arhivare.

NOTĂ: Prezenta cerere se depune/transmite la Inspectoratul Școlar Judeţean Constanţa

Domnului Președinte al Comisiei Judeţului Constanţa de înscriere a copiilor în învățământul
primar

IX EGALI IL UZAISI LN ANUL PULA

Anexa 2

Către,

Având în vedere solicitarea dumneavoastră, înregistrată la Inspectoratul Școlar
Județean Constanţa, cu nr. / :

În conformitate cu:

- Art. 53 (2) din OME nr. 3473/10.03.2021 privind aprobarea Metodologiei de înscriere a
copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021 — 2022 și a Calendarului înscrierii
- Procedura ISJ Constanţa nr. PO-ISJ.CT-CIȘ-32/26.03.2021,

Comisia județului Constanţa de înscriere a copiilor în învățământul primar,
întrunită în ședință în data de „a aprobat cererea dumneavoastră privind
amânarea înscrierii copilului în clasa pregătitoare,
în anul școlar 2021 — 2022.

Comisia judeţului Constanţa de înscriere a copiilor în învățământul primar,
întrunită în ședință în data de „nu a aprobat cererea dumneavoastră privind
amânarea înscrierii copilului în clasa pregătitoare,
în anul școlar 2021 — 2022, având în vedere următoarele motive:

Inspector Școlar General,

03 CERCETĂRII

Centre de evaluare a nivelului de dezvoltare a copiilor, în vederea înscrierii în învățământul primar în judeţul Constanţa

Pentru a facilita desfăşurarea activităţii de evaluare a dezvoltării copiilor născuţi în perioada 1 septembrie — 31 decembrie 2015, care fie nu au
frecventat grădiniţa, fie au revenit din străinătate, în locaţii accesibile și pentru a evita deplasarea pe distanţe lungi a copiilor și a părinţilor care optează

pentru înscrierea acestora în învățământul primar, Comisia judeţeană a județului Constanţa de înscriere a copiilor în învățământul primar, a decis

organizarea a încă 10 centre de evaluare, în unităţi de învățământ din județ.

iat

Tel/Fax: 0341.451.783
e-mail: gjrae_cK2 yahoo.com
web: www: Graeci.7o

E Cabinetul școlar de asistență psihopedagogică Localitatea Adresa Nr. de telefon Interval orar evaluare
Luni 10-18
| Marţi 10-18
Liceul Teoretic Băneasa BÂNEASA Strada Trandafirilor, Nr. 91 0241850362 Miercuri 10-18
Joi 10-18
| Vineri 10-18
Luni 10-18
, B . AR - Marţi 10-18
2 liceul Tehnologic „Axiopolis”, Cemavodă CERNAVODĂ Strada Cazărmii 1, Cernavodă | 0241238564 | Miercuri 10-18
Joi 10-18
Vineri 10-18
Luni 10-18
, Marţi 10-18
i Liceul Tehnologic Cogealac COGEALAC Strada Liceului, Nr. 36 0241769037 Miercuri 10-18
Joi 10-18
Vineri 10-18
Luni 10-18
Marţi 10-18
4. Liceul Teoretic „loan Cotovu” Hârşova HARŞOVA Şoseaua Constanţei, Nr. 24 0241870316 Miercuri 10-18
Joi 10-18
Vineri 10-18
Luni 10-18
0241752930 Marţi 10-18

Şcoala Gimnazială Nr. 3 Mangalia MANGALIA Strada Albatros, Nr. 10 Miercuri 10-18

Joi 10-18

Vineri 10-18

Luni 10-18

Marţi 10-18

6. Colegiul National „Kemal Ataturk” Medgidia MEDGIDIA Strada Română, Nr. 2 0341809992 Miercuri 10-18

Joi 10-18

Vineri 10-18

Luni 10-18

: 0241252210 Marţi 10-18

* Liceul Tehnologic „loan Podaru” Ovidiu OVIDIU Şoseaua Naţională, Nr. 114 Miercuri 10-18

Joi 10-18

Vineri 10-18

Luni 10-18

. : : - Ă qi ai Marţi 10-18

8. | Liceul Tehnologic Topraisar (în sediul Grădiniţe TOPRAISAR Şoseaua Naţională, Nr. 32 B 0241785225 |Miercuri 10-18
Topraisar) A

Joi 10-18

Vineri 10-18

Luni 10-18

9. Marţi 10-18

Liceul Cobadin COBADIN Strada Primăverii, Nr. 26 0241855008 Miercuri 10-18

Joi 10-18

Vineri 10-18

Luni 10-18

10. Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu MIHAIL Strada Dobrogei, Nr. 37 0241258030 MieLzun 10-18

KOGALNICEANU i Joi 10-18

Vineri 10-18

Precizări:

1. Părinţii/ tutorii legal instituiți / reprezentanţii legali vor face programare pentru realizarea evaluării dezvoltării copiilor, la numărul de telefon
0341451783, de luni până vineri, în intervalul orar 9.00 — 16.00, sau la adresa de e-mail cjrae_ct/(A yahoo.com.

2. Părinţii/ tutorii legal instituiți / reprezentanții legali vor depune cererea (anexa 2) la centrul unde solicită să se realizeze evaluarea dezvoltării copiilor sau
la sediul CJRAE Constanţa. Cererea va putea fi transmisă şi prin e-mail, la adresa cjrae_ct/ yahoo.com.

3. Cererile primite de unităţile de învăţământ care constituie centre de evaluare a dezvoltării copiilor vor fi transmise, de către acestea, către CJRAE

PN aaa 1

CS III
activități de evaluare.

Unităţile de învățământ în care funcționează cabinete de asistenţă psihopedagogică și care sunt nominalizate ca centre de evaluare a dezvoltării copiilor,
vor asigura măsurile de siguranță care se impun, pe baza programărilor transmise de către CIRAE Constanţa, pentru a facilita evaluarea copilului (însoţit
de părinte/ tutore legal instituit / reprezentant legal), de către evaluatorul desemnat de CJRAE Constanţa, evitându-se expunerea la situaţii de risc de
îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2.

CIRAE Constanţa, cu sediul în bulevardul Mamaia, nr. 193 (fost 197), Constanţa va funcţiona în continuare ca centru de evaluare a dezvoltării copiilor

pentru Municipiul şi judeţul Constanţa.

Coordonator CJAP Constanţa,
Prof. consilier școlar Laura Elena SECU

Inspector Şcolar General,
Prof. Sorin MIHAI

Înapoi la știri Articol mai vechi